PORNOGRAFIE INFANTILĂ LA CONSTANȚA. Fetițe "convinse" să se filmeze în ipostaze sexuale

884
PORNOGRAFIE INFANTILĂ LA CONSTANȚA. Fetițe

Articole de la același autor

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă.


Potrivit anchetatorilor, în cauză s-a reținut faptul că, în luna august 2020, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a determinat mai multe persoane de sex feminin, minore, cu vârste cuprinse între 9 și 12 ani, să producă, folosind sisteme informatice (telefoane mobile), materiale pornografice în care se prezentau în ipostaze sexuale explicite, pe care acestea i le-au trimis prin intermediul unei aplicații, iar inculpatul le-a stocat pe telefonul mobil propriu.


Marți, 1 septembrie, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Constanța au efectuat două percheziții domiciliare, pe raza județului Suceava, în urma cărora au fost ridicate sisteme informatice în care erau stocate materiale pornografice cu minori (un telefon mobil și un laptop).


În cursul zilei de astăzi, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.


Imagine ilustrativă


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3301 secunde