Ministrul justiției, Cătălin Predoiu, declară că singura soluție pentru a scăpa definitiv de amenințarea clauzei de salvgardare este accelerarea reformelor și finalizarea lor, în timp ce foștii miniștri acuză că lupta anticorupție este vizibil îngreunată.
Sunt încă probleme nerezolvate, dar am revenit pe un drum bun, susține Cătălin Predoiu .
Ministrul justiției, Cătălin Predoiu, recomandă așteptarea cu calm a raportului Comisiei Europene care va fi publicat astăzi. "Cred ca progresele înregistrate în ultima perioadă au îndepărtat pentru moment discuțiile legate de aplicarea unor măsuri de salvgardare prevăzute în Tratatul de Aderare. Singura soluție pentru îndepărtarea deplină a aplicării măsurilor de salvgardare este accelerarea reformelor și finalizarea acestora", a declarat Cătălin Predoiu.
Raportându-se la ultimele luni, ministrul consideră că reformele din justiție sunt sprijinite de politicieni și că s-a revenit pe un "drum bun". "Există voință politică în sprijinul reformelor din justiție și resurse tehnice pentru realizarea acestora, iar rezultatele din ultimele luni demonstrează acest lucru. Există încă probleme nerezolvate, dar cred ca am revenit pe un drum bun, drumul implementării reformelor în sistemul judiciar", mai arată Cătălin Predoiu.
Cătălin Predoiu a evitat să comenteze opiniile emise până acum de reprezentanți ai Comisiei Europene referitoare la Direcția Națională Anticorupție (DNA), Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) sau Parlament, pe motiv că speculațiile cu privire la evaluările de detaliu ale raportului sunt premature. "Orice speculații privind evaluă-rile punctuale sunt contraproductive", a precizat Predoiu.
Ministrul a afirmat că fiecare dintre foștii miniștrii de justiție a contribuit la lansarea și implementarea unor reforme, cu precizarea că este importantă continuarea acelor progrese și lansarea proiectelor cerute de reformă.