PREMIERĂ / MILITARII CER OFICIAL DEMISIA LUI DANIEL BARBU DIN SENATUL ROMÂNIEI

62253
PREMIERĂ / MILITARII CER OFICIAL DEMISIA LUI DANIEL BARBU DIN SENATUL ROMÂNIEI - 1-1474882594.jpg

Articole recomandate

Ieri, la numai câteva zile de la afirmațiile făcute de senatorul Daniel Barbu, patru militarii români au căzut victime ale unui DEI (dispozitiv exploziv improvizat). În acest sens, Liga Militarilor Profesioniști solicită public demisia lui Daniel Barbu din Senatul României.

"Patru militari din Batalionul Protecția Forței "Rechinii Albi" au fost răniți duminică, 25 septembrie, în jurul orei 10.30, în urma detonării unui dispozitiv exploziv improvizat, în timp ce executau o misiune de patrulare în provincia Kandahar, Afganistan.

După securizarea zonei, militarilor li s-a acordat primul ajutor și au fost evacuați la spitalul militar din Baza Aeriană Kandahar.

Sublocotenentul Florin Oprea, plutonierul Eduard-Vlad Romilă, caporalul Marcel Neagu și soldatul Costică-Victor Tarnovschi sunt supravegheați de medicii spitalului bazei, fiind în stare stabilă. Conducerea batalionului a asigurat condițiile pentru ca militarii să intre în legătură, prin telefon, cu familiile lor.

Ministrul apărării naționale și șeful Statului Major General sunt informați permanent despre situația militarilor. Toate măsurile sunt întreprinse pentru asigurarea celor mai bune condiții de tratament și îngrijire a celor patru militari răniți." – Comunicat nr. 256/25.09.2016, MApN – Secția Presă.

Liga Militarilor Profesioniști și Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD) se solidarizează cu militarii români răniți și cu familiile acestora, înțelegând să ia atitudine publică față de senatorul Daniel Barbu, CĂRUIA ÎI SOLICITĂ PUBLIC DEMISIA DIN SENATUL ROMÂNIEI!

Considerăm demisia ca un gest de onoare, al unui politician care nu înțelege să-și ceară scuze pentru afirmațiile deplasate, jignitoare la adresa militarilor români.

Senatul României nu trebuie să se transforme în trambulină pentru astfel de politicieni, al căror interes personal și de grup este mai presus decât interesul național și valorile instituțiilor pilon de rezistență ale statului român, Armata Română fiind o astfel de instituție reprezentativă.

Militarii români nu fac și nu vor face niciodată politică, dar nici nu vor asista pasivi la astfel de afirmații politicianiste, de natură să aducă atingere corpului militarilor români.

Liga Militarilor Profesioniști (LMP) și Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD) solicită președintelui Senatului României să se desolidarizeze de afirmațiile senatorului Daniel Barbu și să-i solicite acestuia să demisioneze, demonstrând militarilor români și societății civile că domnia sa, ca al doilea om în stat, înțelege sacrificiul militarilor români, valorile naționale pentru care aceștia își riscă viața în teatrele de operații internaționale", se arată în comunicatul de presă am Ligii Militarilor Profesioniști.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.0793 secunde