Presupușii tâlhari prinși de polițiștii de la Secția 5 au ajuns după gratii

2696
Magistrații de la Judecătoria Constanța au emis, ieri, mandate de arestare preventivă pe numele a doi tineri. Tibor Matias, de 32 de ani și Cătălin Raul Sârbu, de 22 de ani, ambii din Constanța, sunt acuzați de tâlhărie și vor sta cel puțin 29 de zile după gratii.
Luni seara, în jurul orei 22,45, Radu Mihai D., de 24 de ani, din Constanța, se îndrepta spre casă, moment în care a fost acostat de doi indivizi necunoscuți. După ce a primit câțiva pumni în față, unul dintre atacatori a început să-l amenințe ca să le dea telefonul mobil. În acest moment, prin zonă trecea un agent de poliție de la Secția 5 care-și terminase programul și se îndrepta spre casă. Fără să stea prea mult pe gânduri, polițistul a intervenit reușind imobilizarea unuia dintre atacatori.
Totodată, și-a sunat colegii de la Secția 5 și a cerut ajutor și pentru prinderea celui de-al doilea tâlhar care fugise. El a fost reperat la scurt timp, însă a refuzat să se supună somației polițiștilor de a se opri, astfel că a fost nevoie de folosirea armamentului din dotare.
Oamenii legii au executat trei focuri de avertisment și două focuri în direcția fugarului care, ulterior, s-a supus somației, fiind imobilizat. În urma folosirii armamentului nu a fost rănită nicio persoană.
Telefonul în valoare de 200 de lei sustras victimei a fost găsit și recuperat de polițiști după ce fusese îngropat în pământ de cel de-al doilea suspect.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5874 secunde