Pretindeau că sunt polițiști și îi verificau pe turiștii din Vama Veche

279
1 min citire
În noaptea de duminică spre luni, un echipaj de jandarmi care se afla în patrulare pe plaja din dreptul terasei "La Corturi", din Vama Veche, a observat trei persoane care pretindeau că sunt lucrători de poliție și legitimau cetățenii campați pe plajă. Militarii au mai văzut cum unul dintre indivizi a ieșit dintr-un cort cu o borsetă. La vederea oamenilor legii și la somațiile lor, suspecții au fugit spre terenul viran dintre localitățile 2 Mai și Vama Veche, loc în care unul dintre bărbați a aruncat borseta, fiind prins la aproximativ 50 de metri, pe când ceilalți doi au fost "capturați" după o urmărire de aproximativ 500 de metri, cu sprijinul unui echipaj de intervenție.
Constantin Turcu, de 18 ani, Ioan Burduja, de 40 de ani, și Megimedin Rasim, de 30 de ani, toți din Pecineaga, au fost predați spre cercetare Secției 3 Poliție Rurală Mangalia.
Pentru siguranța turiștilor și în special pentru evitarea neplăcerilor pe timpul vacanței petrecute pe litoralul Mării Negre, Jandarmeria Română îi sfătuiește pe cetățeni să nu aibă bunuri de valoare la vedere în camerele de hotel, pe plajă sau în autoturisme, să se asigure întotdeauna că au încuiat ușa și au închis ferestrele camerei unde sunt cazați sau ale autoturismelor, și să nu parcheze mașinile în locuri ferite sau slab luminate. De asemenea dacă observă persoane cu un comportament antisocial sau sunt abordați de persoane necunoscute cu scopuri obscure, cetățenii sunt sfătuiți să anunțe cel mai apropiat echipaj de ordine publică. Pentru solicitări, cetățenii pot apela non-stop numărul unic de urgențe 112.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0299 secunde