Principesa moștenitoare Margareta: Este un semn de continuitate și de devotament ce se întâmplă astăzi

155
Principesa moștenitoare Margareta: Este un semn de continuitate și de devotament ce se întâmplă astăzi - marga-1480603018.jpg

Articole recomandate

Custodele coroanei regale, principesa moștenitoare Margareta, a transmis, joi, un mesaj în care face apel la unitatea românilor cu ocazia Zilei Naționale. Membrii familiei regale au ajuns cu trenul regal, potrivit tradiției, la Gara Bușteni, scrie Agerpres.

La eveniment au participat peste 500 de localnici și turiști, purtând steaguri tricolore și însemne ale Casei Regale a României.

În tren s-au aflat principesa Margareta, principele Radu, principesa Maria, dar și membri ai familiilor regale din Belgia și Bulgaria, coborârea acestora din garnitura regală fiind întâmpinată cu aplauze de participanți. După intonarea imnului de stat și a imnului regal, membrii Casei Regale au salutat mulțimea, principesa Moștenitoare transmițând un mesaj de unitate.

"Este un semn de continuitate și de devotament ce se întâmplă astăzi și unitate. Foarte frumos!", a spus aceasta, întrebată ce le urează românilor.

Potrivit Casei Regale, călătoria cu Trenul Regal din acest an este dedicată aniversării a 150 de ani de la întemeierea Casei Regale a României și promulgării Constituției din 1866. Călătoria a început miercuri, când trenul s-a oprit în Gara Regală Sinaia, unde a putut fi vizitat de public, și se va încheia joi seară, când garnitura va ajunge în Gara Sibiu.



Nepotul regelui Mihai, Nicholas De Roumanie Medforth-Mills, a urat "la mulți ani" românilor cu ocazia Zilei Naționale. În mesajul transmis pe Facebook, Nicholas a subliniat faptul că România este țara sa.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 30 Noiembrie 2016
Stire din Eveniment : Schimbare de comandă la Deveselu
Pagina a fost generata in 1.5333 secunde