Concurs Prinși la braconaj

315

Articole de la același autor

Polițiștii de frontieră de la Chilia - Tulcea i-au prins, la data de 4 februarie a.c., pe la ora 7,30, pe Ion Vasiliu, de 33 de ani, din localitatea Crișan, județul Tulcea și Neculai Anghel, de 51 de ani, din Galați, care aveau, într-o barcă, 48 kg de pește, specia caras, și 19 setci din ață.
Purtătorul de cuvânt al Direcției Poliției de Frontieră Constanța, agent Marius Niculescu, spune că setcile, în valoare de 2.850 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar cantitatea de pește, în valoare de 144 lei, a fost predată spre valorificare unei societăți de profil din Tulcea.
Celor doi li s-au întocmit dosare penale.
În aceeași zi, dar pe la ora 11,30, polițiștii de frontieră de la SPF Tulcea i-au depistat, pe raza localității Sălcioara, pe Ștefan Constantinescu, de 36 de ani și Emilian Drăghici, de 44 de ani, ambii din localitatea Sălcioara, care aveau asupra lor 107 kg pește specii diferite și opt plase monofilament.
Acestea din urmă, în valoare de 120 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării, în timp ce peștele, în valoare de 187 lei, a fost predat spre valorificare unei societăți de profil.
Și celor doi li s-au întocmit actele premergătoare urmăririi penale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.1664 secunde