Prinși la furat componente din sistemele de irigații

313
Luni, 5 aprilie, în jurul orei 14, trei bărbați au fost surprinși de jandarmi, în apropierea localității Ovidiu, în timp ce încercau să taie mai multe componente metalice dintr-un sistem de irigație.
Jandarmii au observat, în primă fază, două bucăți de furtun care ieșeau dintr-un autoturism Dacia 1300, staționat, care duceau la un cămin din beton, situat la 20 de metri distanță. Luați la întrebări, Florin Nedelcu, de 29 de ani, Vasile-Valentin Liseanu, de 34 de ani, și Gheorghe Dumitru, în vârstă de 44 de ani, toți din Ovidiu, nu au putut să lămurească jandarmii cu privire la scopul prezenței lor în zonă și nici nu au putut explica la ce foloseau furtunele care ieșeau din mașină.
În urma verificărilor, jandarmii au descoperit în autoturism două răngi de 1,5 metri lungime, un tub de oxigen și o butelie de aragaz. În cele din urmă, persoanele în cauză au recunoscut că aveau de gând să taie mai multe componente metalice, pentru a le valorifica la un centru de colectare.
Celor trei le-au fost întocmite dosare penale pentru distrugere și furt.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 07 Aprilie 2010
Stire din Eveniment : Cine pe cine apără în Constanța?
Pagina a fost generata in 1.4568 secunde