Procurorii cer pedepse mai mari pentru patru indivizi care au dat un tun de 18 miliarde de lei vechi

456
Pe rolul Curții de Apel Constanța a ajuns apelul formulat de procurorii con-stănțeni împotriva sentinței tribunalului prin care trei cetățeni irakieni și un fost angajat al Circumscripției Fiscale Ovidiu au fost condamnați pentru o pagubă de 18 miliarde de lei vechi.
Amir K. Ismail, de 29 de ani, a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare, Rzaak Abdal Ehaab Hussin, de 37 de ani, și Kawa A.Taky, de 51 de ani, ar trebui să execute câte patru ani de detenție. Indivizii au fost judecați și condamnați în lipsă pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune, asociere în vederea comiterii de infracțiuni, spălare de bani și evaziune fiscală, iar inspectorul fiscal Mihailov Haralambie, de 59 de ani, pentru abuz în serviciu în formă agravantă și fals în înscrisuri oficiale. Inspectorul fiscal a fost condamnat la doi ani de închisoare, pedeapsa fiind grațiată. Sentința a fost atacată în apel de procurori. La primul termen de judecată, magistrații au fost nevoiți să amâne judecarea apelului ca urmare a cererii de pregătire a apărării formulate în dosar. Un nou termen de judecată a fost stabilit pentru 24 aprilie.
Polițiștii de la Brigada de Combaterea Crimei Organizate și procurorii constănțeni au demarat investigațiile în acest caz în octombrie 2005. Irakienii erau administratorii unor societăți fantomă. Kawa A. Taky deținea o firmă cu același nume în București și prin intermediul ei a cumpărat, în perioada ianuarie - februarie 2000, de la societatea "Detubări - Sonde" SA București țevi în valoare de 1, 5 miliarde lei. Ulterior, marfa a fost vândută, prin supraevaluarea fictivă, la un preț de de 86 miliarde lei, adică de 158 de ori mai mare decât cel inițial. În fapt s-a creat aparența că marfa a fost vândută (doar pe hârtie) și cumpărată în trei rânduri. Întreaga afacerea s-a perfectat la înțelegere cu ceilalți doi cetățeni irakeni, Amir K. Ismail - administrator la "Sabinci International" SRL Ovidiu și Rzaak Abdal Ehaab Hussin - patron la "Crocodilul Verde Impex" SRL. În cele din urmă, potrivit documentelor întocmite în fals, țevile ar fi fost exportate unei firme din Turcia, însă banii, 4 milioane de dolari, au fost trimiși din Liban. Anchetatorii susțin că Haralambie a întocmit acte false pentru ca irakienii să beneficieze de o rambursare ilegală de TVA în valoare de 8 miliarde de lei vechi. Cererea de rambursare a fost formulată de Amir K. Ismail. Haralambie ar fi afirmat că pentru întocmirea documentelor s-ar fi deplasat la firma respectivă, care figura cu sediul în același loc unde avea societate și cetățeanul irakian Fatih Kesser, cercetat și el pentru fapte similare. Prejudiciul total se ridică la 18 miliarde lei vechi, din care 8 miliarde reprezintă TVA rambursat ilegal, iar 10 miliarde impozitul pe profit obținut.
Cei trei cetățeni irakieni sunt dați în urmărire internațională prin Interpol.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7756 secunde