Procurorii DNA, despre pensiile magistraților: „Este necesară etapizarea vârstei standard de pensionare”

254
Procurorii DNA, despre pensiile magistraților: „Este necesară etapizarea vârstei standard de pensionare” - x-dna-punct-vedere-pensii-1685601374.jpg

Articole de la același autor

La Adunarea generală a procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, ce a avut loc în data de 31 mai, convocată prin ordinul procurorului șef al DNA, Marius Voineag, s-a pus în discuție formularea unui punct de vedere cu privire la proiectul de lege privind pensia de serviciu a magistraților, aflat în dezbatere la Camera Deputaților.

„În unanimitate, cei 105 procurori prezenți în cadrul Adunării generale și-au exprimat punctul de vedere potrivit căruia «este necesară adoptarea unui sistem real de etapizare a vârstei standard de pensionare, care să evite disfuncționalitățile și inechitățile din sistemul judiciar, cu asigurarea previzibilității și respectării statutului constituțional al magistraților». De aceea, în opinia noastră, apare ca necesară inițierea unor consultări imediate a reprezentanților sistemului judiciar, în vederea adoptării unui sistem real, transparent și previzibil de etapizare a vârstei standard de pensionare, care să evite disfuncțiile și inechitățile din sistemul judiciar, cu respectarea statutului constituțional al magistraților și a obligațiilor asumate în cadrul Mecanismului privind statul de drept”, au transmis reprezentanții DNA. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.4023 secunde