Procurorii, în fugă după probe, în dosarul "Bamburic"

690
Magistrații de la Tribunalul Constanța au prelungit, ieri, cu încă 30 de zile, perioada de arest preventiv a suspecților din cazul "Bamburic", respectiv Dănuț Maricel Mustață, Grigore Dănilă și Daniel Lili Dediu (fiul unui influent om de afaceri din Galați). Ei sunt suspectați că au încercat să îl omoare pe omul de afaceri constănțean Liviu Dorin Bamburic, care a fost împușcat cu nouă focuri de armă, la mijlocul lunii ianuarie 2008. Procurorii au solicitat prelungirea stării de arest preventiv pentru că mai au de efectuat o serie de cercetări în cauză. De exemplu, anchetatorii doresc să efectueze o expertiză din care să reiasă dacă armele abia expertizate (și prezentate de IPJ Constanța presei în urmă cu doar câteva zile) au fost sau nu aruncate de la etajul al doilea(?!) - respectiv de la apartamentul aparținând lui Dediu -, așa cum se presupune de către anchetatori. Ciudat la acest capitol este faptul că aruncarea armelor pe fereastră a fost surprinsă doar de polițiști și de un singur martor, care trecea chiar în acel moment prin fața blocului lui Dediu. Există semne de întrebare asupra acestui "scenariu", mai ales că, potrivit expertizei, doar pe unul din gloanțe au fost găsite urme papilare, dar care nu aparțin lui Dediu, dar nici nu se știe ale cui sunt… De asemenea, în cauză trebuie finalizată expertiza informatică și IPJ Galați trebuie să răspundă unei adrese prin care se solicită să se comunice anchetatorilor dacă Dediu avea sau nu autorizație de deținere a armelor respective. Totodată, procurorii încă se chinuiesc să efectueze expertiza ADN în ceea ce îl privește pe Dediu, dar în privința aceasta mai au de așteptat, pentru că dosarul ce privește refuzul suspectului să i se recolteze probe biologice în acest sens este la Curtea Constituțională. Potrivit procurorilor, creierul acțiunii în tentativa de asasinat asupra lui Bamburic a fost un asociat al acestuia, Dragoș Boștină, care ar fi plătit suspecților 40.000 de euro pentru a-l ucide pe partenerul său de afaceri. Oamenii legii spun că Bamburic urma să fie eliminat și, astfel, Boștină ar fi câștigat milioane de euro din tranzacțiile cu terenuri, pentru care avea procuri.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.1547 secunde