Procurorul-șef al DNA Suceava, la spital în stare gravă după ce ar fi încercat să se sinucidă

342
Procurorul-șef al Serviciului teritorial Suceava al DNA, Marius Surdu, a fost internat la Spitalul Județean de Urgență Suceava, unde a ajuns în stare gravă, în noaptea de vineri spre sâmbătă, cu o ambulanță, după ce, potrivit unor surse oficiale, ar fi încercat să se sinucidă.
Directorul medical al Spitalului Județean (SJ) Suceava, Doinea Motan Ganea, a declarat, sâmbătă după-amiază, că procurorul-șef al DNA Suceava, Marius Surdu, are o plagă tăiată în zona toracică și a fost supus unei intervenții chirurgicale, iar în prezent este în afara oricărui pericol.
Potrivit sursei citate, procurorul Marius Surdu are o plagă tăiată în zona latero-toracică, iar în prezent este internat la secția de terapie intensivă, după ce a fost operat, starea sa fiind stabilă.
"Este stabil hemodinamic și nu întrevedem complicații ulterioare", a spus Ganea.
Ea nu a putut preciza în ce împrejurări a fost rănit procurorul.
Procurorul-șef al Serviciului teritorial Suceava al DNA, Marius Surdu, a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Suceava în noaptea de vineri spre sâmbătă, cu o ambulanță, după ce, potrivit unor surse oficiale, ar fi încercat să se sinucidă.
Contactat de MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al DNA, procuror Gabriela Balaban, a spus că nu comentează situația de la Suceava.
Împrejurările în care s-a produs incidentul sunt cercetate de către Parchetul Tribunalului Suceava.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Suceava, Mihai Hurjiu, a declarat că în noaptea de vineri spre sâmbătă la 112 a fost sesizat un incident legat de "vătămarea corporală a unei persoane", iar echipaje de Poliție și Ambulanță au mers la fața locului, unde s-a constatat că este vorba despre un procuror, astfel că în acest caz a fost sesizat Parchetul Tribunalului Suceava.
Marius Adrian Surdu a fost numit la conducerea Serviciului teritorial Suceava al DNA în noiembrie 2008, dată până la care a condus Serviciul teritorial București al Direcției Naționale Anticorupție.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7337 secunde