Profesoara universitară Silvia Lungeanu a recunoscut că fura de la studenți

277
Profesoara universitară Silvia Lungeanu a recunoscut că fura de la studenți - silvialungeanu-1360252053.jpg
Valoarea totală a prejudiciului stabilit de anchetatori depășește 5.000 de lei. Inițial, profesoara de canto nu și-a recunoscut vina.
Profesoara universitară de canto Silvia Lungeanu, cercetată de polițiști pentru că ar fi furat bani din gențile studenților, și-a recunoscut faptele în fața anchetatorilor, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliție. Potrivit surselor citate, Silvia Lungeanu, profesoară de canto în cadrul Universității Hyperion, a recunoscut faptul că a furat, însă nu și-a motivat fapta în niciun fel. De altfel, spun anchetatorii, profesoara de canto, care este cunoscută publicului din postura de cântăreață de romanțe, a fost adusă la Secția 10 încă după prima plângere, formulată de o studentă care a declarat că i-au dispărut din geantă 3.000 de lei.

Ulterior, judiciariștii bucureșteni au înregistrat alte cinci plângeri, venite tot din partea unor studente, însă Lungeanu nu a mai fost audiată. Cele șase plângeri au fost înregistrate de Secția 10 Poliție, anul trecut, de la jumătatea lunii octombrie și până la sfârșitul lui noiembrie. Studentele au reclamat că le-au fost furate sumele de 3.000 de lei, 300 de euro, 50 de euro, și de trei ori câte 100 de lei. Ca mod de operare, spun polițiștii, profesoara în vârstă de 37 de ani își ruga studenții să iasă din amfiteatru în timpul orelor de curs, sub pretextul că dorește să vorbească la telefon în particular. Odată rămasă singură în încăpere, Lungeanu începea să caute în gențile acestora, afirmă sursele citate.

Valoarea totală a prejudiciului stabilit de anchetatori depășește 5.000 de lei. Inițial, profesoara de canto nu și-a recunoscut vina.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 07 Februarie 2013
Stire din Eveniment : Prinși cu componente CFR furate
Marţi, 05 Februarie 2013
Stire din Eveniment : Ce se fură în satele constănțene
Pagina a fost generata in 1.325 secunde