Proiect româno-bulgar de peste 11 milioane de euro

329
În perioada 17 - 19 august a.c., în localitatea Kavarna din Republica Bulgaria, s-a desfășurat cel de-al doilea atelier de lucru pentru stabilirea termenilor de referință pentru studiul de fezabilitate aferent Modulului 2 Intervenție din cadrul proiectului "JOINT RISK MONITORING DURING EMERGENCIES IN THE DANUBE AREA BORDER". Proiectul este finanțat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013.

La această activitate participă 12 specialiști din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, inspectoratelor județene pentru situații de urgență din zona eligibilă: Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu și Constanța și 19 specialiști din cadrul Directoratului General de Pompieri și Protecție Civilă din Republica Bulgară - partenerul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență la acest modul.

Durata de implementare a proiectului este de 36 de luni de la data semnării contractului de finanțare, iar acesta are un buget total de 11.508.928,63 euro (din care 3,56 milioane euro revin Inspectoratului General pentru Situații de Urgență). 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6831 secunde