Pugilistul constănțean Ionuț Gheorghe a cerut achitarea deși a omorât două persoane într-un accident rutier

362
2 min citire
Pugilistul constănțean Ionuț Gheorghe a cerut achitarea deși a omorât două persoane într-un accident rutier - 491ef963c5ac9a9136f60c8cb2188636.jpg
Pugilistul constănțean Ionuț Gheorghe, de 25 de ani, medaliat cu bronz la Olimpiada de la Atena, condamnat de Judecătoria Constanța la trei ani de închisoare cu suspendare, a solicitat achitarea, ieri, în fața magistraților de la Tribunal, unde s-a judecat apelul declarat de inculpat. Pronunțarea a fost amânată cu o săptămână.
Magistrații de la Judecătorie, prin sentința emisă, au stabilit un termen de încercare pentru Gheorghe de cinci ani, iar prin hotărâre el este obligat să plătească aproximativ 21.000 de lei drept daune civile și 100.000 de euro - daune materiale.
Ionuț Gheorghe a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă, ca urmare a accidentului petrecut pe 15 octombrie 2006 și soldat cu moartea a două persoane.
Evenimentul rutier s-a petrecut la intrare în localitatea Ovidiu.
Polițiștii prezenți la fața locului susțineau că pugilistul Ionuț Gheorghe se afla la volanul autoturismului personal, marca BMW, cu numărul de înmatriculare CT-84-BOX, și se deplasa, dinspre Constanța spre localitatea Ovidiu. La un moment dat, el a pierdut controlul volanului, autoturismul a intrat pe contrasens, s-a răsturnat de mai multe ori, s-a lovit de un parapet de pe margine, după care a ricoșat într-o Dacie Papuc care circula regulamentar. Impactul a fost devastator, Dacia trans-formându-se într-un morman de fiare contorsionate.
Mașina cu numărul de înmatriculare CT-05-JIC, Dacie Papuc, era condusă de Nicolae Gheorghe, un bărbat de 43 de ani, din comuna Mihail Kogălniceanu, care mergea la Constanța, împreună cu soția și fiica sa de numai 13 ani. În urma coliziunii, Daniela Gheorghe (35 ani), care se afla în dreapta șoferului, a suferit multiple traumatisme cranio-cerebrale, faciale și costale, precum și plăgi adânci la nivelul gâtului. Pentru scoaterea din mașină a Danielei Gheorghe a fost nevoie de intervenția unui echipaj de la descarcerare care a tăiat caroseria autoturismului pentru a debloca victima. Fiica soților Gheorghe, în vârstă de 13 ani, aflată pe bancheta din spate, a fost grav rănită ca urmare a impactului. Ea a fost scoasă din mașină prin spate, luneta spărgându-se în momentul accidentului. Oana Gheorghe a ajuns în comă la spital, fiind diagnosticată cu politraumatisme și, în ciuda eforturilor personalului medical, a murit și ea în jurul orei 17. Singurul supraviețuitor al evenimentului rutier, Nicolae Gheorghe, a suferit leziuni mai puțin grave, care nu au necesitat internarea. La rândul lui, Ionuț Gheorghe a suferit leziuni ușoare la cap și la torace.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0415 secunde