Radu Mazăre, extrădat ilegal din Madagascar în România. Ce a dispus instanţa de judecată

717
Radu Mazăre, extrădat ilegal din Madagascar în România. Ce a dispus instanţa de judecată - 1-1602511817.jpg

Articole recomandate

Radu Mazăre a fost extrădat ilegal din Madagascar în România, în luna mai a anului trecut şi trebuie retrimis în insula din estul Africii. Este decizia defintivă luată de Tribunalul Antananarivo după ce fostul primar al Constanţei a atacat în instanţă decizia autorităţilor din Madagascar de a-l repatria, fără o hotărâre judecătorească, potrivit Antena3.


Anul trecut, pe 8 mai, Radu Mazare a fost arestat în Madagascar, la solicitarea autorităţilor române, după ce fostul primar al Constanţei fusese condamnat la 9 ani de închisoare într-un dosar vizând mai multe retrocedări ilegale.


După 10 zile, Mazăre era suit în avion şi trimis autorităţilor din România, pentru ispăşirea pedepsei. La mai bine un an de la acel moment, Tribunalul Antananarivo (capitala statului Madagascar) a decis că operaţiunea de extrădare s-a făcut ilegal, fără să există o decizie a judecătorilor din insulă, iar fostul primar al Constanţei trebuie readus în Madagascar pentru a avea parte de un proces corect.


Tribunalul Antananarivo a dispus repunerea în siuaţia anterioară extrădării, respectiv aducerea lui Radu Mazăre înapoi în Madagascar din închisoarea din România. Hotărârea Tribunalului din Antananarivo a fost pronunţată în 9 octombrie 2020, fiind executorie odată cu comunicarea oficială a actelor către autorităţile române.






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9211 secunde