Ministrul interimar al Apărării Radu Miruţă a declarat, refrindu-se la avioanele F-16 utilizate pentru doborârea dronelor care au intrat în spaţiul aerian românesc, că aceste avioane au limitări şi că nu acesta este modul clasic prin care poate fi interceptată o dron. El a explicat că în termen de 11 luni, ar urma să sosească echipamente adecvate care vor veni prin programul SAFE. Ministrul a mai spus că, în această dimineaţă, s-au văzut pe radarele MApN mai multe drone, în spaţiul ucrainean, dar nu se ştie dacă drona doborâtă în apropiere de Sfântu Gheorghe s-a rupt din acel roi.
„Ne-am dorit şi noi să fie mai multe resurse. Ne-am fi dorit ca acest program pe care s-a întâmplat să-l putem porni să fie pornit mai demult. Ne-am fi dorit ca astăzi militarii români să lupte împotriva dronelor cu soluţii gândite împotriva dronelor. Avioanele de vânătoare F-16 nu au fost proiectate pentru lupta împotriva dronelor şi nu acesta este modul clasic prin care interceptezi o dronă, ci cu soluţii de la sol antidronă, mult mai ieftine şi mult mai eficiente, pe care pe unele le avem, pe unele le-am achiziţionat", a declarat Radu Miruţă pentru Cotidianul.
El a spuns că în mod cert sunt limitări.
”Cu siguranţă că nu pentru toate dronele care intră în spaţiul aerian românesc ridicăm avioane de vânătoare. Există un mix de soluţii care au fost implementate în zona respectivă. Există apărare antiaeriană şi la sol. Însă raza de acţiune a echipamentelor de apărare antiaeriană de la sol este una limitată. Folosim avioanele de vânătoare pentru zonele în care nu este acoperire din partea sistemelor de la sol. În acelaşi timp am cerut şi sprijin NATO şi am comandat tot ceea ce este nevoie pentru a ajunge la un grad de siguranţă aproape absolut”, a subliniat ministrul Apărării.
Miruţă a specificat că abia au fost semnate contractele pentru echipamente, iar termenul pentru prima livrare este 11 luni.
„Am semnat contractele la finalul lunii mai prin acel instrument financiar SAFE şi termenul de livrare pentru primul echipament este 11 luni. Pentru celelalte, până la 2 ani, 2 ani şi jumătate", a precizat ministrul interimar al Apărării.
În ceea ce priveşte drona doborâtă sâmbătă dimineaţă la aproape 10 km de Sfântu Gheorghe, în Deltă, Miruţă a relatat că radarele au detectat un roi de drone în partea ucraineană, dar că nu se ştie decă drona ajunsă în spaţiul aerian românesc făcea parte din acest roi.
„În această dimineaţă am văzut pe radarele Ministerului Apărării, de pe la 5:30, drone care se învârteau, sigur, nu în spaţiul aerian românesc, dar aproape de spaţiul aerian românesc, aşa arată consecinţele unui război", a adăugat ministrul.
Ministrul interimar al Apărării spune că nu ştim, momentan, provenienţa dronei şi dacă avea o ţintă stabilită, dar instituţiile abilitate se ocupă de situaţie.