Breaking news Raed Arafat: „Pot fi și alte drone, bănuiala este legitimă. Am ridicat elicopterele”

246
2 min citire
UPDATE
„Explozia a avut loc la ora 10:28, în Dana 78 din Portul Constanța.
Dimineață, în jurul orei 06:00, a fost o sesizare dată de ARSVOM că ar fi existat o dronă în port. Zona a fost limitată, autoritățile competente au izolat zona și când s-a sesizat că drona poate să explodeze a fost evacuată zona din imediata apropiere a dronei.
Până la acest moment, nu avem informații despre victime, însă situația este în dinamică și orice alte informații vor fi comunicate.
În momentul în care a avut loc explozia a fost declanșat Planul Roșu de Intervenție și au fost alocate succesiv următoarele resurse: 80 de cadre din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Constanța, opt mașini de stingere, o autoscară , o mașină de terapie intensivă, zece ambulanțe de prim-ajutor, două ambulanțe de multiple victime, o unitate de chimic-biologic-radio-nuclear, patru ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Constanța.
Pe lângă aceste resurse, s-a dat ordin elicopterului SMURD de a executa o misiune de recunoaștere în zona coastei, elicopterul având posibilitatea de a intra până la 10-12 mile în zona mării, nefiind elicopter maritim. În același timp, a fost mobilizat elicopterul Black Hawk de la Tulcea. Ambele elicoptere vor verifica toată zona, pentru că există posibilitatea să fie și alte drone.
Dina cest considerent, că există posibilitatea prezenței altor drone, s-a procedat la emiterea unor mesaje RO-ALERT în Constanța și Tulcea, pentru evitarea zonei de coastă pe o distanță de un kilometru și evacuarea întregii zone de coastă, până n asigurăm că nu există riscul unei alte explozii sau unei alte drone care există în zonă”, a precizat Raed Arafat.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) a susținut că pericolul nu a trecut, iar autoritățile sunt în căutarea altor drone. 
„Pot fi și alte drone. Bănuiala este legitimă. Din cauza asta am ridicat acum elicopterele de la Constanța și Tulcea.
Un elicopter SMURD execută o misiune de recunoaștere în zona coastei. În plus, a fost adus și un elicopter Black Hawk de la Tulcea, deoarece se ia în considerare să existe și alte drone. Există bănuiala că pot să existe și alte drone - dacă a fost una, pot să fie și altele', a spus Arafat într-o conferință de presă, la sediul Ministerului Afacerilor Interne”, a declarat Raed Arafat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0376 secunde