Razii de amploare în toată țara. Șoferii controlați și în adidași de polițiștii de la rutieră

240
Razii de amploare în toată țara. Șoferii controlați și în adidași de polițiștii de la rutieră - razie-1688302212.jpg
Razii de amploare noaptea trecută în întreagă țară. Sute de maşini au fost oprite de poliţişti pentru verificarea documentelor şi pentru testarea șoferilor cu aparatele alcooltest și drugtest. Mulţi dintre ei s-au urcat la volan după ce au consumat alcool sau chiar droguri, iar din această cauză au rămas fără permis și s-au ales cu dosare penale.


Șoferii din Baia Mare și Maramureș au fost verificați inclusiv în încălțăminte.


Polițiștii au găsit într-o maşină două pliculețe cu substanțe cristaline, posibil droguri de mare risc. Unul dintre pasageri a încercat să le arunce după ce polițiștii l-au scos din mașină. Într-un final a recunoscut că sunt ale lui. Toți cei patru din autoturism au fost percheziționați. Șoferul și tânărul care a avut asupra lui drogurile au fost duși la sediul poliției pentru audieri.


Nici la Brașov situația nu a fost mai fericită pentru șoferi. În unele cazuri, vehiculele au fost controlate în cel mai mic detaliu. Iar testele pentru depistarea substanțelor psihoactive au fost făcute fără întrerupere. Un şofer a fost testat pozitiv pentru cannabis, deşi, spune el, nu ar fi consumat vreodată astfel de substanţe.


Și în București polițiștii au oprit în trafic șoferii pentru a depista nereguli. Fiecare mașină a fost atent verificată şi au fost făcute chiar și controale corporale. Inclusiv echipajle canine au fost scoase în teren. Controalele vor continua şi în nopţile următoare.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.5172 secunde