Reacţia Petromidia, după explozia produsă în această dimineaţă

303
Reacţia Petromidia, după explozia produsă în această dimineaţă - petromidia1448558570-1711699618.jpg
Autorităţile constănţene au activat vineri dimineaţa Planul roşu de intervenţie în cazul unui eveniment apărut pe platforma Rafinăriei Petromidia din Năvodari, caracterizat cu degajări foarte mari de fum, a anunţat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

În acest context, reprezentanţii Petromidia au transmis un punct de vedere:

"În prezent, Rompetrol Rafinare desfășoară revizia generală a rafinăriei Petromidia. Activitățile și operațiunile sunt oprite pentru lucrări de mentenanță, recertificarea și modernizarea a unităților de producție.

Pe fondul acestora, în această dimineață, a avut loc o aprindere în instalația de Hidrofinare Benzină (HB). Aceasta a fost stinsă și nu existe victime, situația fiind sub controlul forțelor de intervenție, care în aceste momente răcesc instalația, conform procedurilor specifice.

Forțele locale de pompieri au beneficiat de sprijinul celor de la ISU Dobrogea", se arată în mesajul oficial al companiei.

Citeşte şi PLAN ROŞU DE INTERVENŢIE LA CONSTANŢA! Explozie la Petromidia!



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3593 secunde