"Rechinii Albi" dau lecții militarilor irakieni

348
1 min citire
În conformitate cu ordinul de misiune privind participarea la Operațiunea "Iraqi Fredom" și a sarcinilor care fac referire la acordarea sprijinului partenerilor din coaliție în procesul de instruire a militarilor irakieni completat cu ordinul Brigăzii 4 Cavalerie (SUA), începând cu data de 30 octombrie, principala forță operativă românească dislocată în Teatrul de Operații din Irak, Batalionul 341 Infanterie "Rechinii Albi", a început instruirea militarilor irakieni din compunerea unui batalion aparținând Diviziei 10 Irakiene, concomitent cu îndeplinirea sarcinilor anterior primite.
Pregătirea militarilor irakieni se va efectua în cadrul unui modul de instruire cu o durată de 10 săptămâni în specialitățile militare infanterie și artilerie. Tematica activităților este variată și va cuprinde: instrucție tactică; sanitară; genistică; educație fizică militară; instrucția tragerii cu armamentul individual din dotare; instrucție nucleară-biologică-chimică; cunoașterea limbii engleze. La finalul modulului de instruire, militarii irakieni vor susține o verificare privind nivelul de pregătire realizat.
Comandantul "Rechinilor Albi", locotenent colonel doctor Vasile Vreme, a declarat: "Suntem onorați să participăm la instruirea militarilor din armata irakiană și am deplina încredere în profesionalismul militarilor din batalion, care vor îndeplini atribuțiunile de instructori. Va fi o perioadă care ne va solicita din plin și căreia va trebui să îi facem față cu responsabilitate".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0282 secunde