"Regina Maria", misiune îndeplinită

1073

Momente emoționante, ieri, la ceremonia de sosire din misiune a fregatei "Regina Maria". Îmbrățișări, zâmbete și lacrimi de bucurie la vederea celor apropiați, care au îndeplinit, timp de mai bine de o lună, misiuni în Marea Mediterană.

Pentru toți cei aflați, ieri, în portul militar din Constanța, membri ai echipajului, rude aflate pe țărm, oficialități, momentul sosirii fregatei "Regina Maria" a fost unul extrem de frumos și emoționant. Vremea caldă și însorită parcă saluta și ea venirea militarilor în țară și îi arunca în modul cel mai frumos posibil în brațele persoanelor iubite.

205 de militari așteptați cu sufletul la gură
Misiunea s-a desfășurat în luna noiembrie, iar nava militară românească a executat misiuni de prevenire și combatere a terorismului și traficului ilegal, în Marea Mediterană, alături de alte nave și forțe, sub comanda NATO. Fregata a fost comandată de comandorul Valentin Iacoblev și a avut la bord 205 marinari.
Aceasta a fost a șasea participare a Forțelor Navale Române la operațiunea "Active Endeavour".
La ceremonie au participat familiile echipajului, reprezentanți ai MApN, autorități locale, cadre militare în rezervă și retragere și veterani de război.
Deși nu a fost prezent la eveniment, ministrul Gabriel Oprea le-a transmis un mesaj militarilor de pe fregata "Regina Maria": "Ați fost adevărați ambasadori ai imaginii României peste hotare, pe toată perioada în care ați participat la această misiune ați reprezentat cu cinste patria. (…) Prin profesionalismul dovedit ne-ați dat, nouă, celor de acasă, încă un motiv să fim mândri că suntem români".

Emoții pe țărm
Printre rudele care așteptau nerăbdătoare la câțiva metri de fregată momentul în care militarii aveau voie să coboare de pe navă s-a aflat și Violeta Constanti-nescu, alături de fiica sa, de doar câțiva ani. Ea ne-a mărturisit că îi este foarte greu de fiecare dată când soțul ei pleacă în misiune. "Cu cât pleacă mai mult, parcă cu atât e mai greu", ne-a spus aceasta. "Cel mai greu ne-a fost în misiunea cea mai lungă pe care a avut-o, de mai bine de șapte luni, când fetița era de trei luni de zile. Și acum este greu, căci copilul crește, se atașează tot mai mult unul de altul. Dar asta este meseria lui, nu avem ce face. Lucrez și eu, dar el e baza…", a completat Violeta Constantinescu.
O viitoare mămică, Elif Memet, însărcinată în patru luni și jumătate, aștepta cu nerăbdare, alături de rude, ca logodnicul ei, Abibula Felis, militar angajat pe bază de contract, să coboare de pe fregată.
"Este pentru prima oară când pleacă pe nava aceasta, a fost pe "Mărășești" până acum. A fost greu pentru că a fost prima oară când a plecat așa de mult. Suntem la primul copil și prefer să fie lângă noi", a spus tânăra.

"Ne așteptăm băiatul!"
Lângă cordonul care despărțea zona destinată rudelor de cea în care se desfășurau activitățile de întâmpinare a militarilor, așteptau cu sufletul la gură Maria și Dumitru Fricosu. "Ne așteptăm băiatul!", ne-au spus cei doi cu emoție în glas. "Este la prima misiune, a fost greu și pentru el, și pentru noi! Are 25 de ani, se numește Vasilică și este soldat", au completat aceștia cu mândrie.
Printre militari s-a aflat și o tânără, care a fost pentru prima oară în misiune pe mare. Pe Maria Magnea am găsit-o în brațele celor dragi, care au luat-o pe sus de cum a pășit pe țărm, iar minute în șir a plâns, a râs și nu s-a putut desprinde din îmbrățișările persoanelor iubite. Tânăra ne-a declarat că misiunea pe mare cu fregata "Regina Maria" a fost extraordinară! "Cel mai interesant și palpitant moment a fost botezul! Toată misiunea a fost pe atât de frumoasă, pe cât a fost și de grea!", ne-a declarat tânăra, care speră să plece în cât mai multe misiuni pe mare.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 29 Noiembrie 2011
Stire din Actual : Pakistanul fierbe după atacul NATO
Pagina a fost generata in 0.4628 secunde