În urma sesizării în presă

Reprezentanții "Bancpost" și-au recunoscut vina în litigiul cu patronul de la "Cafe Cafe"

1034
În urma apariției în presă a plângerii depuse de afaceristul Cătălin Iuliu Nedelcu, patronul de la "Cafe Cafe", împotriva "Bancpost" unitatea bancară a luat poziție. Astfel, la data de 23 septembrie, banca a trimis o adresă către afacerist, prin care îl anunță că suma de 25.000 de lei a fost virată în contul său și că înregistrările din baza de date a Centralei Riscurilor Bancare referitoare la creditele acordate de bancă societății "Arte Ferrum" SRL au fost radiate. "În speranța că cele de mai sus au adus clarificările necesare, dorim să ne exprimăm regretul pentru neplăcerile create pe parcursul rezolvării acestei situații neplăcute", se mai spune în adresa respectivă, semnată de directorul Alex Moise și șeful de serviciu Daniela Barbu, ceea ce nu înseamnă nimic altceva decât că banca și-a recunoscut vina.
Numai că afaceristul, din cauza umilințelor și "tratamentului" aplicate de reprezentanții băncii, este decis să nu se lase cu una, cu două. Chiar a doua zi după ce a fost înștiințat că banii îi sunt virați în cont și că a fost scos din CRB, el a înaintat o adresă către "Bancpost", prin care formulează o convocare la conciliere directă, în vederea soluționării situației litigioase ivite ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale prevăzute de contractul de credit facilitate revolving plus nr. 2663, încheiat la data de 20 decembrie 2006, între Bancpost - Agenția Dacia și SC "Arte Ferrum" SRL Constanța, prelungit prin actul adițional nr. 1/2007. Astfel că reprezentanții băncii vor trebui să răspundă și "pretențiilor morale" susținute în plângerea penală de către afacerist, care se ridică la un milion de lei.
Amintim că afaceristul Nedelcu, în numele societății pe care o patronează, SC "Arte Ferrum" SRL, acuză SC "Bancpost" SA și cinci angajați ai săi de comiterea infracțiunilor de înșelăciune, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Reprezentanții firmei spun că au fost aduși în pragul falimentului și susțin că au fost umiliți de angajații bancari, iar drepturile lor - luate în derâdere.
Mai exact, SC "Arte Ferrum" SRL, reprezentată de Cătălin Iuliu și Mariana Nedelcu, a depus, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, plângere penală împotriva șefei agenției "Dacia" Constanța a SC "Bancpost" SA, a coordonatorului de servicii al aceleiași agenții, a consilierului juridic și a directorului "Bancpost" SA, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, fals în înscrisuri sub semnătură privată și înșelăciune, și împotriva per-soanei juridice SC "Bancpost" SA, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune și complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 26 Septembrie 2009
Stire din Eveniment : DJ Ball este mulțumit cu pedeapsa primită
Pagina a fost generata in 1.8633 secunde