Federația Publisind, la care este afiliat Sindicatul Polițiștilor Europol, a fost invitată astăzi, începând cu ora 17:00, la o ședință de lucru cu ministrul de Interne, Cătălin Predoiu. La întâlnire vor participa și reprezentanții Sindicatului Europol, iar discuțiile vizează declarațiile recente ale premierului Ilie Bolojan și ale ministrului Apărării, Radu Miruță, referitoare la posibila creștere a vârstei de pensionare pentru personalul din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Reprezentanții Europol transmit un mesaj ferm: polițiștii și militarii nu vor accepta să suporte consecințele unor decizii politice pe care le consideră lipsite de fundament și motivate electoral. Sindicatul acuză faptul că declarațiile publice făcute în ultima perioadă sunt „profund manipulatoare” și nu reflectă realitatea legislativă.
Potrivit acestora, legea pensiilor militare a fost deja modificată, iar în prezent personalul din aceste structuri se poate pensiona la 60 de ani. Mai mult, începând cu anul 2031, vârsta de pensionare va crește la 65 de ani.
„Nu putem fi de acord cu noi demersuri iresponsabile, cu profund caracter electoral", avertizează sindicatul.
Conform estimărilor Europol, aproximativ 25.000 de angajați – polițiști, pompieri și militari – iau în calcul ieșirea din sistem prin pensionare, pe fondul incertitudinilor create de aceste declarații. În același timp, tot mai mulți tineri ar putea renunța la carieră și s-ar putea orienta către alte domenii, ceea ce ar slăbi semnificativ capacitatea statului de a asigura siguranța cetățenilor.
Sindicatul anunță că va reveni cu detalii după finalizarea ședinței de la Ministerul Afacerilor Interne și va comunica public eventualele măsuri care se vor impune.
„Respect pentru uniformă! Respect pentru cei care își riscă viața zi de zi!", transmit reprezentanții Europol.