O simplă joacă poate fi uneori fatală. Așa s-a întâmplat și în urmă cu două zile, când Roxana Maria Trușcă, de numai 12 ani, și-a găsit sfârșitul între betoanele unui bloc în construcție, aflat în paragină de circa doi ani. Fata era clasa a VI-a la Școala nr. 4. Din nefericire, toate visele, năzuințele și dorințele adolescentei au fost spulberate, viața fiindu-i frântă într-o fracțiune de secundă, ea căzând de la etajul V al clădirii aflate pe strada Steagului, vizavi de complexul Catanga. Mama adolescentei, Luminița Mangir (42 de ani) ne-a povestit cu lacrimi în ochi că fata rămăsese la bunici să se joace, tragedia petrecându-se la scurt timp după ce a fost lăsată acolo. "S-a jucat acolo, dar să mă ierte Dumnezeu, eu tind să cred că a împins-o cineva... Oricum, nu mai are creieri în cap, este zdrobită toată, desfigurată. Nu a mai rămas nimic întreg din ea", a declarat pentru "Cuget Liber", mama îndurerată. Cazul a intrat și în atenția polițiștilor, care au deschis un dosar penal în acest caz pentru ucidere din culpă, pe numele părinților. La acest moment, se continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la decesul minorei, urmând să fie efectuată și necropsia fetei.
Mai trist este că mama sfâșiată de durere a fost pusă pe drumuri de la un cimitir la altul, în speranța că va găsi pe cineva care să o ajute să-și înmormânteze copilul. Din păcate, ea este casnică, iar tatăl Roxanei nu s-a arătat interesat s-o sprijine în vreun fel. "Mă gândesc să fac eventual rată la cimitir, pentru că nu am bani și trebuie s-o înmormântez creștinește, cu tot ce trebuie", ne-a declarat mama fetiței. O altă problemă cu care se confruntă este autopsia. Aici, femeii i s-a cerut suma de 1.000 de lei, alți bani pe care nu-i are. "Mi-au spus că dacă nu le dau banii, mă rezolvă abia la începutul săptămânii viitoare. De unde să le dau banii, dacă nu îi am?", a spus devastată mama fetiței decedate.
Blocul morții nu era asigurat în niciun fel
Așa cum era de așteptat, nici mesajele de compasiune nu au lipsit. "Din păcate, un îngeraș a fost luat de Dumnezeu. Roxana a căzut de la etajul V al unui bloc aflat în construcție. Părinții ei nu sunt pregătiți pentru o astfel de nenorocire, ei nu au nici măcar unde să-și îngroape fetița. Posibilitățile lor materiale sunt extrem de limitate, așa că orice ajutor contează. Haideți să punem mână de la mână și să-i ajutăm să-și trimită așa cum se cuvine fetița la Dumnezeu", a declarat Angela S.
"Nu pot să cred așa ceva. Ei sunt vecini cu mine, ca să nu mai spun că mama Roxanei este o femeie de nota 10. În plus, ea a trecut prin multe să-și crească cei trei copii. Doamne, ce necaz a venit peste ei!", a comentat la rândul ei, Cristina M.
O altă constănțeancă precizează că incidentul a avut loc în același bloc, în care unde se joacă și fiul ei cu alți băieți, bloc lăsat de doi ani în paragină, fără nicio măsură de protecție, ca să nu se poată intra. "Aseară am ajuns chiar în zona cu pricina. La câteva minute, am auzit de accident și am înnebunit la auzirea veștii. Îl cunosc pe bunicul fetei, este vecin cu noi. Offf, copiii ăștia... De ce trebuie să se întâmple lucruri de acest gen?", a comentat la rândul său, Georgeta B.
Mama fetiței moarte își creștea singură cei trei copii
Persoanele care o cunosc pe Luminița Mangir spun că aceasta ar locui într-un imobil cu chirie. Spre exemplu, Alina F. a cunoscut-o pe mama fetiței moarte în urmă cu câțiva ani, când soțul acesteia, la acel moment, faianțar de profesie, le-a făcut o lucrare în casă. "Femeia își creștea singură cei trei copii: pe Roxana, Dumnezeu s-o ierte, încă un băiat de 18 ani și o fetiță de doi ani și trei luni", a povestit Alina.