Ion Claudiu Burian, un tânăr de 25 de ani, din Constanța, pe numele căruia exista emis un mandat de arestare preventivă în lipsă pentru comiterea unei infracțiuni de tâlhărie urmată de moartea victimei, a fost ridicat, ieri, de oamenii legii, dintr-un apartament din Constanța și depus în arestul IPJ.
El este acuzat că, împreună cu alți indivizi, la data de 18 octombrie a.c., a bătut crunt și tâlhărit un bărbat, pe bulevardul 1 Mai, din Constanța. Victima a murit la scurt timp la spital.
Pentru că, în urma cercetărilor, Ion Claudiu Burian apărea printre principalii suspecți, polițiștii au încercat să-l audieze cu privire la implicarea sa în comiterea faptei respective, numai că acesta nu a fost de găsit. În cele din urmă, procurorii au propus magistraților de la Tribunalul Constanța emiterea unui mandat de arestare preventivă în lipsă, judecătorii emițând respectivul document la data de 11 noiembrie. Tânărul a continuat să se ascundă, până ieri, când oamenii legii au aflat că el se află într-un apartament din Constanța. Astfel, Burian a fost ridicat de mascați și transportat în arestul IPJ Constanța.
Din spusele polițiștilor, Burian ar fi implicat în tâlhăria care a avut loc, la data de 18 octombrie, în jurul orei 23,30, pe bulevardul 1 Mai. Ștefan Lucian Cojocaru, de 57 de ani, a fost bătut, spuneau polițiștii constănțeni la acel moment, de niște indivizi necunoscuți și abandonat în comă pe trotuar. Trecătorii au anunțat Serviciul de Ambulanță, prin 112, iar bărbatul a fost preluat de medici și transportat de o autospecială SMURD la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Victima a fost supusă imediat unei intervenții chirurgicale, dar, din spusele polițiștilor, la scurt timp a decedat.