România a fost condamnată la CEDO pentru condițiile din penitenciar reclamate de o fostă judecătoare

428
Mariana Marinescu, o judecătoare condamnată, în 2003, la 11 ani de închisoare pentru corupție și abuz în serviciu, a obținut condamnarea României la CEDO, pentru condițiile în care a fost încarcerată în mai multe penitenciare, magistrații acordându-i acesteia 500 de euro drept daune morale.
Decizia în privința fostei judecătoare Mariana Marinescu a fost luată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pe 12 ianuarie, fiind comunicată și publicată pe site-ul CEDO în data de 2 februarie.
Fosta judecătoare s-a adresat Curții în data de 16 octombrie 2003. În plângerea adresată instanței europene, Mariana Marinescu a reclamat condițiile de detenție din penitenciarele Rahova și Târgșor, unde și-a executat o parte din pedeapsa de 11 ani de închisoare la care a fost con-damnată pentru corupție, și faptul că procesul său nu a fost unul echitabil.
Potrivit documentului publicat pe site-ul CEDO, Marinescu era în anul 2000 judecătoare la Tribunalul Bihor, specializată în lichidări judiciare. În octombrie 2000, doi lichidatori judiciari au făcut o plângere penală împotriva acesteia, pentru corupție și abuz în serviciu, susținând că Marinescu le-ar fi cerut sume de bani pentru a-i menține în funcție, dar și pentru că i-ar fi vândut unei alte persoane active ale unei firme falimentare.
În aprilie 2001, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a început urmărirea penală pe numele lui Marinescu, procedură în cadrul căreia procurorii au interogat mar-tori fără ca magistratul sau avocatul Marianei Marinescu să fie de față. De asemenea, se arată în plângerea făcută la CEDO, niciunul dintre cei șase martori propuși de ea nu a fost interogat de procurori.
Pe 17 mai 2001, judecătoarea a fost suspendată din funcție și procurorii au pus-o sub acuzare. Pe 20 iulie 2001, Mariana Marinescu a fost citată la Parchet, dar a transmis că nu poate veni din cauză că este plecată din localitate, motiv pentru care procurorii au considerat că se sustrage urmăririi penale și au cerut mandat de arestare pe numele ei.
În data de 1 august 2001, magis-tratul a fost trimis în judecată la Curtea de Apel Oradea, pentru două infracțiuni de corupție și pentru abuz în serviciu. Marinescu nu a venit la termenele fixate de instanță, fiind reprezentată de soțul său și de avocat, dar o lună mai târziu, dosarul a fost strămutat, prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), la Curtea de Apel Bacău. Potrivit plângerii lui Marinescu, deși Curtea de Apel Bacău nu audiase toți martorii propuși de ea, instanța a decis condamnarea sa, în decembrie 2001, la 11 ani de închisoare.
Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs la ÎCCJ, atât de Marinescu, cât și de procurori, care au cerut aplicarea pedepsei comple-mentare prin care judecătoarei să îi fie interzis dreptul de a mai profesa. În mai 2003, Înalta Curte a respins recursul judecătoarei, însă a admis recursul procurorilor. Pe 23 septembrie 2003, a fost emis un mandat de arestare pe numele magistratului. Inițial, Mariana Marinescu a fost încarcerată la Rahova, în 2005 a fost transferată la Târgșor, pentru ca, în 2007, să fie mutată la Movila Vulpii timp de șase luni, ulterior întorcându-se la Târgșor.
În ceea ce privește condițiile de detenție de la Târgșor, Marinescu a susținut că, inițial, a stat într-o celulă de 50 de metri pătrați, cu alte 36 de persoane, fiind mutată într-o celulă de 14 metri pătrați, cu alte 28 de persoane, iar apoi într-o celulă de 20 de metri pătrați, pe care o împărțea cu alte 12 persoane. De asemenea, Marinescu s-a plâns de calitatea proastă a hranei, dar și de faptul că a fost obligată să muncească în cadrul penitenciarului. Fostul magistrat, care a fost eliberat condiționat în 2008, a susținut că i-a fost încălcat dreptul prevăzut de articolul 3 al Convenției Curții, respectiv acela de a nu fi supus torturii sau unor tratamente inumane sau degradante. Judecătorii CEDO au admis această susținere, pe motiv că în jurisprudența Curții s-a reținut că statul român nu respectă drepturile deținuților în ceea ce privește condițiile de detenție.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8588 secunde