Rompetrol Rafinare și-a triplat profitul în primele nouă luni ale anului

236
Rompetrol Rafinare și-a triplat profitul în primele nouă luni ale anului - rompetrolrafinare-1510940849.jpg

Articole recomandate

Rompetrol Rafinare, companie membră a KMG International, a înregistrat un profit net consolidat în valoare de 56 milioane USD în primele nouă luni ale anului 2017, aproape triplu comparativ cu aceeași perioadă a anului 2016.

Rezultatul operațional consolidat (EBITDA) a consemnat, de asemenea, o creștere cu 26% în primele 9 luni ale anului 2017 față de aceeași perioadă a anului 2016, ridicându-se la peste 152 milioane USD. Cifra de afaceri brută a atins valoarea de 2,8 miliarde USD în primele nouă luni ale anului 2017, mai mare cu 12% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

"Rompetrol Rafinare operează două rafinării cu tradiție pentru industria românească, modernizate și aduse la cele mai înalte standarde de performanță. Recordurile operaționale constante și rezultatele financiare pozitive, precum și impactul semnificativ pe care cele două rafinării îl au în economie au fost realizate în urma investițiilor susținute de KMG International și unicul său acționar, compania națională de petrol și gaze din Kazakhstan, KazMunayGas. Investițiile pentru creșterea capacității de prelucrare a rafinăriei Petromidia, a gradului de flexibilitate a acesteia și modernizarea instalațiilor industriale s-au ridicat la peste 1,4 miliarde USD începând din anul 2007, momentul preluării", a declarat directorul general al Rompetrol Rafinare, Yedil Utekov.

Programele de optimizare, cheia succesului

Rezultatele pozitive înregistrate au fost susținute atât de creșterea cantităților de materii prime procesate de cele două rafinării operate de companie, Petromidia Năvodari și Vega Ploiești, în condițiile continuării programelor de optimizare și eficientizare a proceselor operaționale. De asemenea, rezultatele financiare au fost influențate pozitiv de evoluția marjelor de rafinare. În primele nouă luni ale anului 2017, marja brută de rafinare a crescut cu 26% față de cea din aceeași perioadă a anului trecut.

Deși rafinăriile Petromidia Năvodari și Vega Ploiești au parcurs o oprire planificată în luna mai, unitățile de producție au înregistrat o cantitate de peste 4,2 milioane tone de materie primă procesată în primele nouă luni ale anului, în creștere cu 2% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

În perioada iunie - septembrie, rafinăria Petromidia a prelucrat în medie circa 15.150 tone/zi de țiței. Din datele preliminare pentru luna octombrie 2017, rafinăria Petromidia a procesat o cantitate zilnică de circa 18.000 tone de materie primă în această lună, cel mai înalt nivel atins de aceasta în istoria sa de 41 de ani. Totodată, rafinăria Vega Ploiești și divizia de petrochimie au atins în octombrie un volum total de materii prime procesate de 60.000 de tone, fiind recorduri istorice pentru cele două unități de producție. Pe fondul creșterii producției rafinăriei Petromidia, vânzările diviziei de rafinare au crescut cu 13% pe piața internă.

Cel mai mare exportator de produse petroliere din România

Rompetrol Rafinare este cel mai mare exportator de produse petroliere din România. În primele nouă luni ale anului 2016, prin diviziile de rafinare și petrochimie, exporturile s-au ridicat la 855 milioane USD, în creștere cu 15% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2016. Compania exportă în principal către partenerii din regiunea Mării Negre.

Prin derularea operațiunilor sale, Rompetrol Rafinare a continuat să fie un contribuabil important la bugetul de stat al României, plătind peste 878 milioane USD în primele nouă luni din 2017. Grupul KMG International a plătit, începând din anul 2007, peste 13 miliarde USD la bugetul de stat al României.

Acționarul majoritar al companiei Rompetrol Rafinare este grupul KMG International, statul român având 44,69% din acțiuni. Deținerile acțiunilor Rompetrol Rafinare se reflectă automat asupra companiilor pe care societatea le controlează, direct și indirect. Rompetrol Rafinare operează rafinăria Petromidia, rafinăria Vega, și divizia de petrochimie, Rompetrol Downstream operează rețeaua de benzinării a Grupului și Rom Oil rețeaua de depozite.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 2.0571 secunde