Curtea de Apel Constanța a judecat plângerea formulată de rudele a doi ofițeri ai Marinei Militare, decedați în condiții incerte în vara anului trecut, împotriva rezoluțiilor procurorului de neîncepere a urmăririi penale împotriva inspectorului Daniel Calotă, șeful Postului de Poliție din localitatea Murighiol, a agenților Mihai Olteanu și Marian Anton, ambii angajați ai postului de poliție respectiv, precum și împotriva Claudiei Moisei, în calitate de agent de poliție tehnician criminalist, în cadrul aceluiași post. Ei susțin că oamenii legii nu au efectuat corespunzător ancheta în cazul morții celor doi ofițeri.
Gheorghe Larie și Reghina Grigorov s-au adresat, inițial, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța cu o plângere penală împotriva persoanelor mai sus menționate. Ei susțineau că în noaptea de 18 spre 19 iulie 2007, în jurul orei 23, pe canalul navigabil Dunavăț, și-au pierdut viața în condiții cel puțin suspecte Mircea Larie, de 37 de ani, și Ionel Grigorov, de 32 de ani, în timp ce se întorceau din Deltă. Anchetatorii de la fața locului (agenții de poliție nominalizați în plângere) au conchis că a fost vorba despre un simplu accident naval, cauzat de impactul dintre ambarcațiunea în care se aflau cele două victime și cea a unor persoane cunoscute în zonă drept braconieri.
Concluzia anchetatorilor a șocat rudele celor doi ofițeri, mai ales că în urma așa-zisului accident, doar Larie și Grigorov ar fi căzut în apă și s-ar fi înecat, iar asta în condițiile în care Mircea Larie a fost ofițer de marină militară, iar Ionel Grigorov a fost scafandru în cadrul Marinei Militare.
Ocupanții celei de a doua ambarcațiuni nu au suferit leziuni, cu excepția lui Mihai Andrei, care a acuzat o rană superficială în partea dreaptă a feței.
În ceea ce privește cercetarea de la fața locului întreprinsă de organele de poliție sus-amintite, familiile victimelor apreciază că polițiștii "s-au limitat la a consemna câteva aspecte nesemnificative, referitoare la mărimea bărcilor și avariile suferite de acestea, care nu pot duce la aflarea adevărului cu privire la evenimentele din noaptea de 18/19.07.2007".
Considerând nelegală soluția procurorilor constănțeni, familiile celor două victime s-au adresat magistraților de la Curtea de Apel Constanța.
Se consideră nevinovați
Agentul Mihai Olteanu a solicitat instanței respingerea plângerii, ca neîntemeiată.
"Nu mă consider vinovat de nimic. Nici în raportul efectuat de IGPR nu este clar pentru ce am fost sancționat", a precizat el. Opinia bărbatului a fost împărtășită și de ceilalți doi polițiști prezenți în sală. Ei și-au justificat într-un fel neclaritățile din ancheta efectuată la fața locului prin dotarea insuficientă a postului de poliție din Murighiol.
Avocatul rudelor celor doi ofițeri a solicitat trimiterea cauzei la Parchet, cu rezoluția de începere a urmăririi penale. El a susținut că procurorul din cadrul Parchetului Curții de Apel, care a instrumentat cazul, nu a administrat anumite probe și nu a audiat toți martorii indicați în plângerea penală inițială. "Ce s-a întâmplat la Tulcea vara trecută a fost un omor calificat, iar cei vinovați au fost favorizați de organele de anchetă", a mai afirmat apărătorul. Magistrații au amânat pronunțarea pentru 8 aprilie.