S-a ciocnit cu o mașină a Poliției

557
< 1 min citire
Un autoturism Toyota s-a ciocnit, ieri, la intersecția străzilor IG Duca și Cuza Vodă, cu o mașină de poliție.
Șoferul Toyotei, care circula pe banda unu a străzii Cuza Vodă, a vrut să vireze la stânga, iar când a ajuns aproape de strada IG Duca, deși intersecția era aglomerată, mai mulți conducători auto i-au dat voie să treacă. Grăbit să facă manevra, conducătorul auto nu s-a mai asigurat și pe cealaltă bandă de circulație, așa că a intrat în coliziune cu un autoturism Logan, condus de șeful Poliției din Ion Corvin, agent șef Silviu Niculcea. El circula din direcția bulevardului Ferdinand, nu l-a observat pe șoferul grăbit și nici nu a avut timp să evite impactul dintre cele două mașini.
Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale. Toyota s-a ales cu bara de protecție și partea laterală din dreapta avariate, iar mașina Poliției cu aripa, bara și portiera din partea stângă îndoite. Potrivit Serviciului Poliției Rutiere Constanța, șoferul autoturismului Toyota s-a ales cu o sancțiune contravențională.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0333 secunde