S-a schimbat legislația: închisoare pentru suporterii agresivi!

249

Articole de la același autor

Suporterii care se manifestă agresiv vor fi sancționați mult mai drastic. Legislația a fost modificată, la începutul acestui an, prin aplicarea unor noi sancțiuni contravenționale și infracțiuni. Vineri dimineață, jandarmii Grupării Mobile "Tomis" s-au întâlnit cu organizatorii de jocuri și competiții sportive, cu responsabilii de ordine și siguranță publică și ai firmelor de pază și protecție, pentru a le aduce la cunoștință noile modificări legislative, prevăzute de Legea 10/2012, publicată în Monitorul Oficial pe 11 ianuarie și intrată în vigoare în urmă cu câteva zile.
Printre măsurile "dure" se numără: persoanele care intră, fără drept, pe suprafața de joc sunt pasibile de închisoare de la șase luni la un an și interzicerea accesului la competițiile sportive pe o perioadă de la un an la doi ani; cei care au interdicție la competițiile sportive sunt obligați să se prezinte, la următoarele meciuri, la cea mai apropiată secție de poliție sau de jandarmi, în caz contrar fiind pasibili de amendă până la 1.500 de lei sau la aproximativ 200 de ore de muncă în folosul comunității.
"Aceste măsuri sunt în vigoare în Anglia de ceva vreme, pentru a contracara huliganismul. Noua lege a fost inspirată din normele aplicate în Anglia, Irlanda, Italia sau Franța", ne-a declarat lt. Cordin Popoiu, purtător de cuvânt al Grupării Mobile "Tomis".
O altă măsură este interzicerea totală la competițiile sportive a materialelor pirotehnice, indiferent de categorie. Cei surprinși cu petarde sau fumigene riscă să petreacă după gratii între doi și cinci ani.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5527 secunde