S-a spânzurat din cauza datoriilor

451
Un bărbat din Constanța a fost găsit, sâmbătă, spânzurat într-o clădire aflată în construcție.
Polițiștii de la Secția 4 s-au deplasat la fața locului și au identificat, la etajul 6 al clădirii, pe Vasile Funda, de 48 de ani, din Constanța, spânzurat cu un cablu electric, de o grindă ce susținea cofrajul tavanului.
Din cercetări a reieșit că bărbatul nu a lăsat nici un bilet de adio prin care să-și justifice gestul sinucigaș. Mai mult, nici familia acestuia nu știe de ce acesta a recurs la sinucidere.
Potrivit anchetatorilor, Vasile Funda era administrator al unei societăți comerciale ce avea ca obiect de activitate construcțiile.
Oamenii legii bănuiesc că bărbatul a recurs la acest gest deoarece avea datorii. Ei spun că au găsit în buzunarul hainei sale două contracte de amanet și două facturi de vânzare-cumpărare a două autoturisme. Polițiștii continuă cercetările pentru a elucida misterul morții.
În urma examinării exterioare a cadavrului nu s-au constatat urme de violență, acesta fiind transportat la morga Cimitirului Central în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5444 secunde