Programul de evaluare a stării de sănătate a populației continuă până la sfârșitul lui martie 2009

946
Românii care nu și-au făcut până acum setul de analize gratuite din cadrul programului național de evaluare a stării de sănătate a populației sunt sfătuiți să meargă la medic pentru a primi recomandarea pentru laborator. Programul a fost prelungit până la 31 martie 2009, pentru ca toți românii care au primit taloanele să aibă timp să-și facă analizele. În acest an, aproape 240.000 de persoane s-au prezentat la cabinetele medicilor de familie pentru a le fi recomandate analizele gratuite. Medicul stabilește, în urma examenului clinic, ce analize face fiecare pacient. În pachet sunt incluse nouă investigații: hemoleucograma (notarea globulelor albe și roșii), creatinina serică (pentru persoanele cu vârsta peste 50 de ani, dar și sub această vârstă care prezintă risc de afecțiuni renale), glicemia, sideremia (prezența fierului în sânge, analiză efectuată copiilor până în zece ani, gravidelor și femeilor peste 25 de ani), sumar de urină, colesterol seric total, colesterol HDL, trigliceride (analize efectuate persoanelor peste 40 de ani și sub 40 de ani, care prezintă risc).
Analize fac atât persoanele asigurate, cât și cele neasigurate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 4.3886 secunde