Declarații controversate la Tribunalul Constanța, la ultimul termen din dosarul în care Neculai Mitrea, cunoscut ca „Șacalul Cercel”, este cercetat pentru omorul a două femei.
Astăzi, 5 noiembrie, Neculai Mitrea și fosta sa concubină, Elena Radu, au fost aduși în fața magistraților din cadrul Tribunalului Constanța, cu propunere de prelungire a măsurii de arest preventiv.
În acest context, Șacalul a răspuns la întrebările reporterilor aflați la fața locului, oferind declarații controversate referitoare la victimele din dosar. Acesta a susținut din nou că nu este vinovat și că nu are ce fapte să recunoască. Întrebat care a fost cauza morții celor două femei, bărbatul a răspuns: „De râs, nu știu”.
La ieșirea din sala de judecată, Neculai Mitrea a declarat, despre adolescentul de 15 ani care a oferit informații în dosar, că nu trebuia să fie amestecat în acest dosar și că procurorii mint în cazul lui.
„Băiatul a intrat în această istorie fără nici un motiv. Mint procurorii, nu copiii, ca să își termine cazurile", a susținut acesta.
La fața locului a fost prezentă și concubina suspectului, audiată în dosar, însă aceasta nu a oferit declarații.
Reamintim că Neculai Mitrea și Elena Radu se află în arest preventiv, după ce, în această vară, două femei au fost găsite moarte.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.