Salvatorul din iadul valurilor

Neputincioși în fața furiei naturii, au asistat îngroziți cum zeci de nave au fost luate pe sus de valuri și izbite de stânci, într-o explozie de scânduri

și trupuri. Puțin a lipsit ca și bricul "Mircea" să aibă aceeași soartă tragică. După aproape cinci decenii de la cel mai greu marș al navei școală, comandantul de atunci, contraamiralul Petre Zamfir, rememorează pentru cititorii "Cuget Liber" ce au făcut diferit marinarii români.

"Românii de pe bricul «Mircea», curajoși sau nebuni?" - astfel titrau, în noiembrie 1965, ziarele din Franța, după ce echipajul de aproximativ 120 de oameni de pe nava școală din Constanța, în frunte cu comandantul Petre Zamfir, a scăpat nevătămat din unul dintre cele mai aprige uragane care s-a abătut vreodată pe coasta franceză și care a dus la distrugerea a zeci de nave și moartea a sute de marinari.

Comandantul de atunci, contraamiralul Petre Zamfir, își reamintește clipele teribile prin care au trecut în Golful Biscaia, și îndârjirea colegilor săi.

"Era un vânt de 150 de kilometri pe oră, un record la acea vreme pentru ultimii 20 de ani. Trei zile și trei nopți a durat urgia, eram terminați. Lângă noi s-au scufundat 40 de nave. Francezii ne-au trimis niște șalupe amfibii, să părăsim nava, dar am refuzat. Am zis că ce-o fi, o fi, dar nu părăsim nava decât atunci când nu vom mai avea nicio șansă. Eu, fiind comandantul, eram decis să mă duc la fund cu nava. Cum să o părăsesc?", povestește veteranul.

Înconjurați de urgie și moarte

Bricul plecase la reparații, la Hamburg și era tras de două remorchere. Vântul și valurile înalte de 15 metri, remorcherele au fost duse în larg, în vreme ce velierul a rămas în voia sorții, fără propulsie. Dar Dumnezeu nu i-a părăsit!

"În apropiere era un banc de stânci, de care s-au izbit numeroase nave. Acest banc era semnalat de geamanduri, aflate la aproximativ 200 de metri. Noi ne-am oprit într-o geamandură, căci lanțul ancorei s-a agățat de ea. Și ne-am bătut cu geamandura, iar corpul ei, din oțel puternic, a făcut șapte găuri în navă. Izolam găurile, dar degeaba. Era o situație dramatică", a continuat contraamiralul istorisirea.

După trei zile și trei nopți în care toți cei 120 de membri s-au temut pentru viața lor, au reușit să lege bricul de un remorcher.

"Mai aveam o ancoră, din cele două, și nu voiam să o pierd, așa că hai să o scoatem din apă. Și s-au chinuit oamenii, căci lanțul ancorei avea o lungime de 250 de metri. Când au ajuns pe la vreo 100 de metri, lanțul era alb deja, de cât se frecase de stânci. Iar ancora, albă, și cu brațele strâmbate tot de stânci. Vă dați seama cât de aproape am fost să ne izbim și noi de pietre? Dacă nu ne agățam de geamandură, eram morți. Treceau navele pe lângă noi, se izbeau de stânci în adevărate explozii", își mai amintește veteranul.

Niciun mort, niciun rănit!

Într-un final, cu ajutorul remorcherului, au reușit să plece.

"Am pornit în tandem cu remorcherul, Biscaia urla încă, dar noi scăpasem. Am mers în portul Brest. Aici, prima oprire a fost pe o insulă, unde mi s-a comunicat că sunt căutat din țară. Ceaușescu voia să știe câți morți și răniți aveam la bord. Nu aveam niciunul, niciun mort și niciun rănit. Dar nava arăta ca după război. Iar în Brest, pe mal, ne așteptau sute de oameni. Auziseră la radio, aflaseră din presa vremii, despre nava care a supraviețuit urgiei. De altfel, inițial Radio Paris anunțase că bricul «Mircea» s-a scufundat. Fiul meu, care era elev la Liceul «Mircea», auzise știrea, dar nu i-a spus nimic soției mele. Abia când cei de la radio au rectificat știrea, i-a spus și ei", a adăugat Petre Zamfir.

Pentru curajul de care a dovadă, pentru faptul că a salvat peste o sută de oameni de la o moarte cruntă, dar și pentru alte isprăvi viteze din lunga carieră de marinar, contraamiralul Petre Zamfir a fost răsplătit cu numeroase distincții, ultima fiind cea din 2013, de Cetățean de Onoare al municipiului Constanța.