UNESCO testează reacția autorităților în cazul producerii unei astfel de calamități
Vremea a luat-o razna în ultimii ani. Vedem furtuni din ce în ce mai puternice, cutremure tot mai dese, catastrofe naturale
care amenință umanitatea. Nici nu este de mirare că specialiștii fac tot felul de prezumții și analize, pentru a putea fi pregătiți pentru tot ce este mai rău.
Așa se explică și cel mai recent studiu privind capacitatea de reacție a autorităților în cazul apariției unui tsunami în Marea Neagră.
Testele au fost inițiate de Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) și a vizat 20 de țări, inclusiv România, în cazul producerii de valuri tsunami. Testele vor dura trei ani și vor fi efectuate de specialiști UNESCO în țări riverane Oceanului Atlantic, Mării Negre și Mării Mediterane. În următorii ani, vor fi testate România, Croația, Cipru, Egipt, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Israel, Italia, Liban, Malta, Monaco, Maroc, Portugalia, Rusia, Spania, Suedia, Turcia și Marea Britanie, iar alte 19 țări vor fi examinate în viitor.
Riscul unui tsunami este foarte mic
Valurile tsunami sunt generate de cutremure, de masive alunecări de teren subacvatice, cauzate tot de mișcări telurice, sau de căderea unor meteoriți. Deocamdată, autoritățile locale nu au fost informate privind aceste teste și nici nu li s-a cerut să prezinte vreun plan de reacție în cazul apariției unei astfel de calamități. Specialiștii susțin că riscul este însă foarte mic.
"Marea Neagră este o mare deosebită. Posibilitatea producerii vreunui seism puternic în această zonă este foarte scăzută. În adânc, se găsesc cantități mari de hidrogen sulfurat, dar acestea nu sunt periculoase pentru că nu există curenți verticali, care să-i pună în mișcare", ne-a declarat un biolog constănțean, care a dorit să rămână în anonimat.
Valuri mari într-un lighean!
În urmă cu doi ani de zile, prof. dr. Gheorghe Mărmureanu, directorul Institutului Național de Fizică a Pământului, afirma că în Marea Neagră se pot produce valuri seismice, adică tsunami.
Zonele seismice care afectează zona Constanței sunt Vrancea, Banat, Maramureș, Bucovina, nordul și sudul Dobrogei, cu partea de la Șabla, la sud de Mangalia, pe teritoriul bulgar, Câmpia Română. Potrivit lui Gheorghe Mărmureanu, Șabla este o zonă tectonică ce a fost la noi, în România, dar acum este la bulgari. Această placă este cea care ar putea provoca tsunami în Marea Neagră. Ea înaintează în mare cu circa 20 - 30 kilometri și generează tsunami mai mici sau mai mari.
"Foarte multă lume spune că nu este posibil să ai tsunami în Marea Neagră, care ar fi ca un fel de vas închis. Eu le recomand dânșilor, din punct de vedere fizic, să ia un lighean și să facă cu mâna în apă, să vadă ce valuri apar", a spus prof. dr. Gheorghe Mărmureanu. El a mai adăugat că "de la această falie Șabla, personal gândesc că sunt mari probleme, pentru că în Marea Neagră, la o adâncime de 400 și ceva de metri și până foarte adânc, există depozite imense de hidrogen și de acid sulfuric. Vă rog să realizați ce înseamnă această scoatere afară, este un alt pericol... ceva mult mai periculos decât un val de tsunami însuși", a adăugat specialistul.
Din atestările documentare reiese că, în 1901, un cutremur de 7,2 grade s-ar fi produs în Marea Neagră. Acesta a generat, ulterior, un tsunami de peste cinci metri care a devastat zone de coastă din România și Bulgaria.