"Șantajiștii" lui Zainea au voie să se plimbe prin țară

587
2 min citire
Ieri, magistrații de la Tribunalul Constanța au respins recursul declarat de procurori împotriva deciziei Judecătoriei prin care s-a înlocuit măsura obligării de a nu părăsi localitatea cu aceea de a nu părăsi țara în ceea ce îi privește pe Marius Țurcan și Emurla Sunan, care sunt judecați pentru comiterea infracțiunii de șantaj.
Potrivit rechizitoriului, pe 30 septembrie 2007, Țurcan și Sunan l-ar fi constrâns prin violență pe Florin George Ghevreg, de 21 de ani, din Turnu Măgurele, să le dea suma de 3.000 de euro.
Ghevreg se afla în sediul unei agenții imobiliare, împre-ună cu vărului lui, Valentin Camelin Zainea, care este administratorul firmei, în momentul în care Țurcan și Sunan și-ar fi făcut apariția însoțiți de Sevilen Iașar. Cei trei l-ar fi desfigurat cu un cuțit și l-ar fi amenințat cu moartea dacă nu le dă suma de 1.500 de euro. Bărbații le-ar fi spus că trebuie să plătească acești bani, pentru că ar fi violat-o pe amica lor. De teamă, Zainea le-ar fi dat indivizilor suma de 300 de euro, pe care o avea la el, spunându-le că pentru ceilalți 1.200 de euro trebuie să revină a doua zi. Numai că Zainea și Ghevreg nu au mai pregătit banii și s-au dus și
i-au denunțat pe cei doi indivizi. Ghevreg le-a spus anchetatorilor că Țurcan și Sunan l-ar fi ținut de mâini, în timp ce prietena acestora l-ar fi tăiat pe față cu un cuțit.
Flagrantul a fost realizat chiar în sediul agenției imobiliare, de pe bd. Alexandru Lăpușneanu. Marius Țurcan și Emurla Sunan ar fi intrat în agenție și ar fi luat de la victima lor suma de 1.200 de euro, în bancnote de câte 50 de euro, care fu-seseră marcate cu substanță fluorescentă.
Anchetatorii au pătruns ime-diat în încăpere, i-au imobilizat pe cei doi interlopi și, în urma percheziției corporale, au găsit asupra lor banii pe care era scris "șantaj".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.043 secunde