Șapte mașini DISTRUSE de un agent de pază BĂUT

447
Șapte mașini DISTRUSE de un agent de pază BĂUT - accident-1397199673.jpg

Articole de la același autor

Un agent de pază aflat în timpul serviciului s-a urcat băut la volan și a lovit șase mașini parcate. 
Puțin după miezul nopții, mai exact în jurul orei 00.09, tânărul de 24 de ani din Cumpăna conducea pe bulevardul 1 Mai din municipiul Constanța, dinspre strada Caraiman către bulevardul 1 Decembrie 1918. La un moment dat, ajungând în zona Far, pentru că gonea cu viteză, șoferul a pierdut controlul volanului către dreapta și a intrat în șase autoturisme parcare pe marginea părții carosabile. 
Rutieriștii ajunși la fața locului l-au testat pe conducătorul auto, rezultatul fiind pozitiv. Tânărul avea o alcoolemie de 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la spital, unde a avut nevoie de îngrijiri medicale, însă se află în afara oricărui pericol.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 05 Aprilie 2014
Stire din Eveniment : Accident rutier în stațiunea Mamaia
Vineri, 04 Aprilie 2014
Stire din Eveniment : Accident rutier în Ovidiu
Pagina a fost generata in 1.0128 secunde