Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de deținere, de către persoane neautorizate, de unelte comerciale de pescuit și pescuit electric și deținere de aparate care distrug resursele acvatice prin curentare, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Transporturi, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova, au pus în aplicare, în cursul zilei de ieri, 19 octombrie a.c., 7 mandate de percheziție domiciliară, în orașul Hârșova.
Două dintre persoanele vizate de anchetă au fost depistate, în flagrant delict, în timp ce pescuiau ilegal pe fluviul Dunărea, la km. 231.
În urma activităților, au fost ridicate, în vederea indisponibilizării, 75 de kilograme de pește de diferite specii (caras, plătică, novac), 18 plase monofilament, în lungime totală de 1300 de metri, 37 de plase multifilare, în lungime totală de 2500 de metri, 4 prostovoale, 34 de setci, în lungime de 2250 de metri, 3 vintire, 17 cartușe de vânătoare, 350 de grame alice de plimb și 3 grame praf de pușcă.
În cauză sunt continuate cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, față de 5 persoane, urmând ca la finalizarea investigațiilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și cel al Poliției orașului Hârșova.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.