Șase copii, preluați de elicoptere SMURD după ce s-au intoxicat cu un antibiotic

202
1 min citire
Șase copii, preluați de elicoptere SMURD după ce s-au intoxicat cu un antibiotic - elicopter-1687885101.jpg
Șase frați, din localitatea Dragalina, județul Călărași, au fost preluați marți după-amiază, de echipaje SMURD, inclusiv de trei elicoptere, și duși la spital în București după ce s-au intoxicat cu un antibiotic folosit pentru tratatea tuberculozei, având un caz în familie. Primele informații arată, conform Digi 24, că mama acestora le-ar fi administrat greșit medicamentul și le-ar fi dat într-o zi doza pentru o lună.
În acest moment au fost aduse cu elicopterul două fete, în vârstă de 6 ani, respectiv 10 ani, de la Călăraşi. Au luat o doză mai mare de izoniazidă, un antibiotic folosit în tratamentul tuberculozei", a declarat Raluca Alexandru, purtător de cuvânt al Spitalului Grigore Alexandrescu.
Sursa citată a precizat că fetele au acuzat vărsături şi somnolenţă.
”Urmează să sosească şi ceilalţi patru. Toţi sunt conştienţi”, a mai precizat sursa citată.
Potrivit acesteia, copiii vor rămâne internaţi pe secţia de toxicologie.
19:01: Și echipajul de transport victime multiple cu cei trei copii a ajuns la spitalul „Grigore Alexandrescu” din București. La acest moment, toți cei șase copii intoxicați cu antibiotic se află la spitalul din Capitală.
18:53: Al treilea elicopter a aterizat la Dinamo, conform DSU.
18:24: Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a anunțat că primele două elicoptere SMURD care i-au preluat pe doi dintre copii a aterizat pe stadionul Dinamo din București.
Cele șase victime, conștiente, sunt transportate la Spitalul Grigore Alexandrescu - trei cu cele 3 elicoptere SMURD și trei cu autospeciala pentru victime multiple", a precizat DSU.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0781 secunde