Doi bărbați sunt anchetați sub măsura controlului judiciar, fiind acuzați că au intrat peste o familie din Cernavodă, înarmați cu un pistol și un cuțit, au provocat scandal, mai multe distrugeri și vătămări. Cazul este în atenția procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia.
„Probatoriul administrat până în prezent a relevat că în dimineața zilei de 21.09.2023, în jurul orelor 04:00, pe fondul mai multor discuții în contradictoriu purtate telefonic precum și pe rețelele de socializare, numiții S.I.A., având asupra sa un pistol, C.C.Ș, având asupra sa un cuțit, C.C.A. și C.A.M., au pătruns fără drept în curtea imobilului aflat pe str. S. H. nr. - din orașul Cernavodă, jud. Constanța, unde locuiau numiții E.S.M. și B.L., împreună cu copiii lor, minorii preșcolari E.A.I și E.F.M., precum și numita și E.M.A., și i-au agresat fizic pe numiții E.S.M., B.L. și E.M.A., provocând totodată distrugeri unei uși de acces în locuință", se arată în comunicarea parchetului.
Cei doi au fost reținuți și duși în fața magistraților de la Judecătoria Medgidia, care au stabilit să fie cercetați sub control judiciar, pentru următoarele 60 de zile.
Precizăm totodată că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi controlul judiciar reprezintă etape şi măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activităţi ce nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie.