Un echipaj din cadrul subunității mobile a Inspectoratului Județean de Jandarmi Constanța a intervenit, duminică seară, pentru calmarea unui individ care îi înjura de mama focului pe trecătorii aflați în zona Boema, din municipiul Constanța.
Căpitanul Sorin Trancă, ofițerul de relații publice al Inspectoratului Jude-țean de Jandarmi, spune că scandalagiul, Vladimir M., în vârstă de 56 de ani, din județul Neamț, era beat criță. În urma percheziției corporale, militarii au găsit asupra bărbatului un cuțit, a cărui prezență nu a putut să o justifice.
Drept urmare, jandarmii i-au întocmit nemțeanului actele premergătoare pentru săvârșirea faptelor de port ilegal de armă albă în locuri publice, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și a liniștii publice.