SCANDALOS! Ce a ajuns să facă un polițist din Constanța pentru o mână de bani

1306
7
SCANDALOS! Ce a ajuns să facă un polițist din Constanța pentru o mână de bani - fondpolitistfiervechi1-1369068645.jpg
Un agent de poliție de la Secția 4 din municipiul Constanța a fost filmat în timp ce primea mită de la doi tineri de etnie romă, care furau fier vechi. Confruntat cu imaginile surprinse, polițistul și-a dat demisia.

Spre disperarea constănțenilor cinstiți și cu frica lui Dumnezeu, furturile au luat amploare în județul nostru. Iar cel mai mult se fură bunurile care pot fi valorificate la centrele de colectare a fierului vechi; indiferent că este vorba despre bucăți din conductele de irigații părăsite în câmp, de gardurile vecinilor în vârstă sau de utilaje din firme părăsite, tinerii de etnie romă fură tot, pentru ca apoi să transporte bunurile, la vedere, în căruțe, chiar prin centrul localităților. Ce fac polițiștii în acest timp? Ar trebui să-i tragă pe dreapta, să-i ia la întrebări, să le facă dosare penale și chiar să se asigure că ajung după gratii. Nu toți procedează astfel, însă. A dovedit-o, la sfârșitul săptămânii trecute, un agent de siguranță publică de la Secția 4.

Patrula cu mașina personală

Duminică după-amiază, polițiștii constănțeni au descins în zona Baba Novac, în imediata apro-piere a fostei societăți "Energia", ajunsă un fel de Rai pentru hoții de fier vechi. Au prins în flagrant câțiva băiețași de etnie romă și, cu ocazia asta, au aflat de la localnicii din zonă că unul dintre agenții care are în supraveghere arealul a fost înduplecat să închidă ochii la ilegalități cu niscaiva leuți. Ba chiar cel care a făcut acuzațiile le-a înmânat anchetatorilor și un filmuleț doveditor.

Astfel, pe filmulețul (care ar fi fost înregistrat vineri, 17 mai), se poate observa cum mai mulți indivizi "curăță" sediul fostei firme "Energia" de vechituri, le urcă într-o căruță, iar pe drum se întâlnesc cu un Volskwagen albastru, la volanul căruia se află un polițist. După ce schimbă câteva cuvinte cu tinerii, agentul de poliție Costel Tănase coboară din mașină, primește o sumă de bani de la unul dintre ei, pe care o bagă în buzunarul de la piept al uniformei, apoi se urcă în mașină și-și vede de drum.

Potrivit informațiilor furnizate de colegii din cadrul Poliției Con-stanța, agentul de poliție era în timpul serviciului, dar patrula cu mașina personală, deși nu ar fi anunțat pe niciun superior de acest fapt. Mai mult, el era însoțit și de un jandarm de la Gruparea Mobilă de Jandarmi "Tomis".

Agentul Tănase și-a dat demisia

Imediat, la nivelul Poliției Constanța și a Grupării Mobile "Tomis" au fost demarate anchete administrative. Confruntat cu imaginile surprinse, agentul Costel Tănase și-a dat demisia din Poliția Română. Nu înseamnă însă că va scăpa de ancheta Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, în atenția căruia a ajuns dosarul și care-l cercetează pentru luare de mită și favorizarea infractorului. În schimb, jandarmul care-l însoțea nu este anchetat pentru nicio faptă penală, având în vedere că el nu se observă în imaginile filmate.

A mai fost cercetat disciplinar

Agentul de poliție Costel Tănase este angajat al Poliției Constanța de zece ani, unde a ajuns prin transfer de la Jandarmerie, unde se angajase cu câțiva ani în urmă ca militar pe bază de contract. El a mai fost cercetat pentru diverse abateri disciplinare și chiar a primit, anul trecut, calificativul "satisfăcător".

Au vrut să arate că se poate!

În altă ordine de idei, după incidentul cu respectivul agent, colegii săi de la Secția 4 și-au concentrat atenția asupra zonei "Energia" și au surprins, în noaptea de duminică spre luni, șapte indivizi care veniseră la furt de fier vechi. Toți s-au ales cu dosare penale. 

Comentează știrea

ascultati aici
21 mai 2013
in atentia dna

dna si politia sunt mana in mana astfel ar face asta: daca nu era asa,,,:se urcau vreo 10 20 procurori dna in masini si comiteau diferite,,,,infractiuni contraventii etc,,,,si incercau sa dea spaga marcati fiind bani! dar? de ce nu se face asa ceva? de unde au ei vile din salariu de bugetari? si familia mea eu si sotia suntem bugetari si luam spre 1000 euro in total amandoi si tot nu putem avea vila sau ultimul tip de masina sa zicem un passat nou! deci? cu asta am zis totul! rusine

BRAVOO
21 mai 2013
FELICITARII

Mai bine ii adunati pe toti si ii puneti sa faca curatanie prin oras..sa mature sa aduna gunoaile de prin oras.

ststst
21 mai 2013
ma mir

cum de nu s-au sesizat pana acum in legatura cu acest domn Tanase, care umbla cu masina personala in interes de serviciu si in uniforma, de ani buni. In mai tot orasul aparea in compania a tot felul de oameni dubiosi langa wv lui albastru cu numar de TAS.

anti gunoaie si mizerie din centrul orasului,peninsula si cam in toate cartierele orasului
21 mai 2013
preaiubitului si stimatului tovaras primar

primarului vesnic absent si drogy,primariei cu cohorta de angajati care nu fac nimic si ecarisajului care toaca frunze la (culmea ironiei!)caini:)).. (13:55:53 21 Mai 2013) 1, sa va fie rusine ca orasul asta e plin de maidanezi si gropi de gunoi2,politia locala nu se implica cu mai nimic in solutionarea problemelorscandalurilor nocturne,3,majoritatea angajatilor primariei freaca menta in birouri..sunt doar cateva din nemerniciile aruncate asupra bietilor constanteni de cand a venit ciiuma mazareasca...iata si problema carutelor care merg de-a valma cu gunoaie si peturi -asta cand nu fura -merg rromii sau aia de la tzara nestingheriti de nimeni prin oras,desi e interzis de lege,problema e tot in raspunderea primariei si a politiei locale care e in subordinea lui mazare acum ...ce draku faceti, putorilor?

primarului vesnic absent si drogy,primariei cu cohorta de angajati care nu fac nimic si ecarisajului care toaca frunze la (culmea ironiei!)caini:)).
21 mai 2013
afacerea cainele maidanez constantean

Banii ca niște dorințe Am solicitat o întâlnire cu împuternicitul Puppy Vet, Constantin Popescu, și am fost invitați să vizităm sediul firmei chiar de ziua păcălelilor, 1 aprilie. Constantin Popescu/FB Constantin Popescu/FB La sediu nu ne-a întâmpinat însă Popescu, ci un fost administrator al firmei, George Vanghele și avocatul companiei, Gelu Mărunțelu. Acesta ne-a explicat că, de pe data de 15 martie 2013, Constantin Popescu nu mai este administrator al Puppy Vet

bula
23 mai 2013
EROARE

Prima fraza e total gresita in formulare. Corect trebuia specificat in acest mod:Un agent de politie de la sectia 4 din municipiul Constanta a fost filmat in timp ce primea retributia de la doi tineri onesti de etnie nedeclarata.

Altul
27 mai 2013
Politisti

In loc sa asigure, sa previna si sa vegheze, ei se dau de ceasul mortii ca sunt confundati cu politia locala a lu' Mazare. Pe deasupra sunt si spagagii notorii, dovada fraierul asta!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6371 secunde