Poliția Română recomandă tuturor participanților la trafic, în contextul informărilor meteorologice, referitoare la scăderea, în perioada următoare, a temperaturilor, care favorizează apariția precipitațiilor sub formă de lapoviță și ninsoare, să manifeste maximă prudență.
"Scăderea, în perioada următoare, a temperaturilor, care favorizează apariția precipitațiilor sub formă de lapoviță și ninsoare, poate influența negativ desfășurarea traficului rutier. Pentru preveni-
rea producerii accidentelor de circulație pe fondul condițiilor meteorologice nefavorabile, conducătorii auto trebuie să acorde o atenție deosebită, pentru că poartă nu doar responsabilitatea siguranței lor, ci și a călătorilor", spun polițiștii.
Aceștia sfătuiesc conducătorii auto ca, înainte de plecarea în cursă, să se informeze asupra condițiilor de deplasare pe traseul ales, despre condițiile meteo rutiere prognozate pentru zona tranzitată și să-și echipeze autovehiculul cores-punzător.
Prevederile legale interzic circulația autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, fără a face vreo referire la o dată calendaristică.
"Manifestați prudență sporită și adaptați permanent viteza de rulare la condițiile de drum și trafic. Astfel, chiar dacă vă aflați în localități sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheață, zăpadă sau mâzgă, trebuie să circulați cu o viteză care să permită oprirea în siguranță, având în vedere că distanța de frânare în astfel de condiții este mult mai mare", atrag atenția oamenii legii.
Poliția Rutieră atenționează că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.