Șeful Poliției Române, convocat la Haga, pe tema migrației și a terorismului

176
< 1 min citire
Șeful Poliției Române, convocat la Haga, pe tema migrației și a terorismului - seful-1505056256.jpg
Șeful Poliției Române, chestor principal de poliție Bogdan Despescu, a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la Convenția Șefilor Polițiilor Europene, eveniment ce a avut loc la sediul Europol. 
În perioada 5 - 7 septembrie, la Haga (Olanda), a avut loc Convenția Șefilor Polițiilor Europene, eveniment ce a reunit peste 550 de reprezentanți la nivel înalt ai instituțiilor de aplicare a legii și experți în domeniu, atât de la nivelul statelor membre, cât și de la nivelul agențiilor europene de aplicare a legii. 
Principalele teme dezbătute au vizat aspectele cele mai relevante pentru cooperarea polițienească europeană. Implicațiile de securitate ale crizei migrației, terorismul, criminalitatea cibernetică și impactul dezvoltării tehnologiilor digitale s-au aflat pe primul loc pe agenda de securitate europeană. 
În cadrul evenimentului, delegația Poliției Române a avut o serie de întâlniri bilaterale cu delegațiile din Franța, Belgia, Italia, Olanda, Norvegia și o întâlnire trilaterală cu Finlanda și Croația, în cadrul cărora a fost subliniată buna colaborare polițienească existentă și dorința de consolidare a relațiilor dezvoltate în timp. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0367 secunde