Semnale de alarmă din Portul Constanța: „Ajungem groapa de gunoi a Europei!”

Miercuri, 12 Mai 2021, 00:00
1068
O cantitate impresionantă de deșeuri periculoase a fost descoperită, în ultimele zile, în containerele sosite în Portul Constanța Sud Agigea. Peste 1.000 de tone de gunoaie, introduse ilegal în România, ar fi ajuns pe câmpurile noastre, căci starea lor nu permite prelucrarea în instalațiile specializate. „Ajungem groapă de gunoi”, „este un fenomen pe care încercăm să îl oprim”, „trebuie schimbată urgent legislația” – sunt doar câteva dintre semnalele de alarmă trase de responsabilii instituțiilor care, de câteva luni, se „luptă” cu invazia containerelor cu gunoaie.

România dă pe dinafară de gunoaie. O constatăm fiecare dintre noi: gropi de gunoi la marginea localităților, câmpuri acoperite de moloz și plastice, pungi și PET-uri întoarse cu brazda de fermieri. În ceea ce privește rata de reciclare a deșeurilor, țara noastră are cea mai proastă cotă din Uniunea Europeană. De colectare selectivă s-a auzit numai la nivel declarativ, realitatea demonstrând că nici la nivel individual, nici la nivel de comunitate, aceasta nu are loc așa cum ar trebui și cum ne impune UE. De altfel, acestea sunt unele dintre aspectele care ni se impută la nivelul european, de ani buni. Pe lângă toate acestea, acțiunile desfășurate de autoritățile constănțene, în ultimele luni, demonstrează că țara noastră este atractivă pentru firme din alte state, pentru a „scăpa” de gunoaie.

Cea mai recentă „captură” a autorităților, respectiv a Gărzii de Coastă, Gărzii de Mediu și a Biroului Vamal Constanța Sud, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, este de peste 1.000 de tone de deșeuri periculoase. Concret, este vorba despre 50 de containere încărcate cu saci în care au fost găsite deșeuri amestecate (material plastic, cauciuc, componente electronice, baterii, azbest etc.), expediate de o firmă din Germania pentru o firmă din Ploiești. „Este cea mai mare cantitate de deșeuri periculoase descoperită până în prezent, în cadrul acțiunilor desfășurate în zilele de 7 mai, 10 mai și 11 mai. Sunt deșeuri periculoase, prin prisma faptului că sunt amestecate. Containerele urmează să fie returnate în Germania”, a afirmat comisarul șef Petrișor Irimia, purtător de cuvânt la Garda de Coastă.

„Este un fenomen pe care încercăm să îl stopăm!”

Trimiterea deșeurilor periculoase către România devine un fenomen, iar acest aspect este remarcat inclusiv de autorități. Mai mult, având în vedere că aceste deșeuri nu pot fi prelucrate în instalațiile speciale, ar fi ajuns cu siguranță să „îngroape” câmpurile și să ducă la apariția de noi gropi de gunoi ilegale. O afirmă Steluța Popescu, comisar șef la Garda de Mediu Constanța.

„Legislația permite transferul deșeurilor în țară, dar trebuie să fie dintr-o singură categorie, PET-uri, plastic, și să fie ambalate, curate, pentru a putea fi reciclate în instalații autorizate. Dar deșeurile depistate în aceste containere sunt periculoase, pentru că sunt amestecate, nu pot fi reciclate în instalațiile din țară. Acestea ar fi ajuns la gropile noastre de gunoi, ar fi ajuns pe câmp. Este un fenomen pe care încercăm să îl ținem sub control. Aceste containere, de exemplu, fac parte dintr-un lot de 90 de containere expediate de o firmă din Germania pentru o societate din județul Prahova. Din informațiile mele, firma din Prahova este anchetată, a fost sancționată și i-a fost sistată activitatea”, a declarat Steluța Popescu.



„Trebuie luate urgent măsuri legislative”


Verificarea și întoarcerea din drum a containerelor încărcate cu deșeuri periculoase reprezintă o modalitate de a „lupta” contra importului de gunoaie în țara noastră. Dar nu este cea mai eficientă. Procurorul Teodor Niță, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, care instrumentează dosarul penal deschis cu privire la containerele descoperite în ultimele zile, a atras atenția că este necesară modificarea legislației de mediu.

„Trebuie luate măsuri legislative foarte curând, altfel va fi foarte urât pentru noi. Cum, de altfel, a fost pentru China, care a decis să își închidă granițele pentru deșeuri, începând din 2017. Pentru a fi gestionată problema deșeurilor periculoase este nevoie să crească prețurile pe ceea ce înseamnă depozitare – în țara noastră costurile sunt în jur de 17 euro/tonă, în vreme ce în Germania și Anglia sunt în jur de 500 de euro/tonă. La un calcul simplu, pentru a elimina deșeurile acestea în Germania, ar fi trebuit un milion de euro, la noi cu 30.000 de euro au rezolvat. Devenim groapă de gunoi! O altă măsură ar fi să fie un singur punct vamal prin care să intre în țară deșeurile, prevăzut cu un scanner performant. Deșeurile pe care le-am depistat sunt doar o picătură într-un ocean. Câte intră în țara noastră în camioane? Pe acelea cine le verifică? În cazurile din port, verificările au fost realizate pentru că Garda de Coastă a realizat o analiză de risc și a constatat că este o problemă. Firmele profită de găurile din legislație, iar «pedeapsa» o plătim noi, prin aerul pe care îl respirăm. Numărul cazurilor de cancer este în creștere, este o realitate. Este nevoie urgentă de modificări legislative!”, a atras atenția procurorul Teodor Niță.

Controalele oamenilor legii vor continua și în zilele următoare. De altfel, ar urma să mai fie verificate încă 40 de containere, destinate aceleiași firme. 



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.1645 secunde