SENZAȚIONAL / Mamă la 11 ani! Fetița din Săcele, violată anul trecut, a născut un băiețel perfect sănătos

571
SENZAȚIONAL / Mamă la 11 ani! Fetița din Săcele, violată anul trecut, a născut un băiețel perfect sănătos - bebelusi1-1335013487.jpg
O minoră de 11 ani din Constanța a născut sâmbătă, într-o maternitate privată din municipiul Constanța, un băiețel de 3,08 kilograme care a primit nota 9 la naștere și va fi botezat Bogdan.

Potrivit cadrelor medicale, nașterea a avut loc prin cezariană, atât mama, cât și copilul fiind bine din punct de vedere medical.

Minora a rămas însărcinată cu un tânăr de 21 de ani, care, după ce în luna ianuarie a fost reclamat la Poliție de mama copilei, a fost arestat preventiv, fiind trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de viol, faptă pentru care riscă între 10 și 25 de ani de închisoare. 




Conform procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, în perioada martie - octombrie 2011, tânărul a întreținut în repetate rânduri relații sexuale cu minora, profitând de imposibilitatea acesteia de a-și exprima voința.

''În urma acestor acte sexuale repetate, minora a rămas însărcinată, iar prin expertiza medico-legală psihiatrică efectuată asupra ei s-a stabilit că nu a realizat semnificația și consecințele reale ale unor raporturi sexuale, ceea ce echivalează cu lipsa consimțământului valabil exprimat'', au afirmat reprezentanții PT Constanța, menționând că tânărul a recunoscut faptele pe care le-a comis.

Inculpatul este din Botoșani iar victima este sora unui prieten al lui, din localitatea constănțeană Săcele, la care a stat câteva luni, anul trecut. Bărbatul a susținut că o iubește pe fată și că dorește să o ia de soție.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6337 secunde