Pedofilul care voia să-și ia de nevastă victima a fost arestat

1382
2
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța l-au audiat aproape șase ore pe Mihai Vasilescu, tânărul de 21 de ani, din Cobadin, acuzat că a lăsat însărcinată o minoră de 11 ani, din Săcele. După ce au ascultat și versiunea tânărului asupra modului cum s-au desfășurat evenimentele, anchetatorii au decis că fapta sa se încadrează la infracțiunea de viol (inițial, acesta a fost acuzat de întreținere de raporturi sexuale cu un minor). "Am apreciat că având în vedere vârsta minorei, 11 ani, nu se poate lua în considerare că și-a exprimat acordul pentru întreținerea actelor sexuale", a declarat pentru "Cuget Liber" procurorul Andrei Bodean, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Fetița "nu prea a vrut"

De altfel, fetița le-a mărturisit anchetatorilor că "nu prea a vrut" să întrețină relații intime cu tânărul care locuia în chirie în casa părinților săi, iar acesta a folosit forța fizică pentru a o "convinge". Potrivit anchetatorilor, din mărturisirile fetiței, se poate vorbi de un abuz sexual.

Deși s-a vehiculat ideea că între tânărul de 21 de ani și mama minorei, Iuliana B., ar fi existat de asemenea relații intime, anchetatorii au negat această ipoteză. Potrivit acestora, până în prezent, din anchetă nu a rezultat nici că între cei doi ar fi existat o relație de concubinaj, nici că femeia ar fi știut de ceea ce se întâmpla cu fiica ei și ar fi stat impasibilă.

Ieri, la orele prânzului, Mihai Vasilescu a fost prezentat magistraților Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă. După ce au ascultat expunerea anchetatorilor, dar și versiunea suspectului, magistrații au hotărât arestarea lui pentru 29 de zile. Decizia nu este, însă, definitivă, și poate fi atacată cu recurs.

Sarcină fără probleme

Tot ieri, reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului s-au întâlnit cu mama și fetița abuzată, pentru a stabili dacă se impune scoaterea micuței din familie. Nu a fost, însă, nevoie, având în vedere că are sprijinul familiei. "Deocamdată, pot spune că așteptăm finalizarea anchetei Poliției. Ne-am asigurat că minora beneficiază de tot ceea ce are nevoie, de consult medical și de consiliere psihologică. O susținem în această perioadă grea pentru ea, atât pentru ceea ce i se întâmplă, dar și din cauza vâlvei care se face în jurul acestui caz și a implicațiilor sociale pe care le are", a declarat Mihaela Ristea, director adjunct DGASPC Constanța.

Pe de altă parte, consultul medical a evidențiat că sarcina minorei nu ridică probleme și va putea fi dusă la termen.

Comentează știrea

anonim
10 ianuarie 2012
Mihai Vasilescu

acest individ este in clasa cu mine si va zic ca si in clasa ii batea pe toti ca cica el era smecher il stiu destul de bine ce ii poate capu

unu
10 ianuarie 2012
SUNTETI NEBUNI

DRAGILOR DE LA CUGET LIBER SUNTETI NEBUNI.CEL DIN POZA NU ESTE VIOLATORUL FETITEI DE 11 ANI ASTA ESTE UN HOT.NU MAI FACETI GAFE FRATILOR .CE DUMNEZEU ESTE IN CAPUL VOSTRU

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 07 Ianuarie 2012
Stire din Monden : Vrei să faci mai mult sex?
Vineri, 06 Ianuarie 2012
Stire din Fun : Relații experimentale
Pagina a fost generata in 0.3954 secunde