Nu toate persoanele condamnate pentru săvârșirea unor acțiuni ilegale își ispășesc pedeapsa închise în penitenciare. Mwulte dintre acestea își continuă viața de zi cu zi, acasă, sub supravegherea unor consilieri specializați.
Sistemul de probațiune este un serviciu public de interes național, care își desfășoară activitatea în scopul menținerii siguranței comunității, al reabilitării sociale a infractorilor și al diminuării riscului de săvârșire a unor noi infracțiuni.
Probațiunea este formată dintr-un complex de activități stabilite în baza legii de evaluare, asistență, consiliere psihosocială și supraveghere în comunitate a persoanelor condamnate pentru săvârșirea unor infracțiuni, cu scopul de a le reintegra în societate și a diminua rata de recidivă.
Termenul de probațiune poate dura între doi și patru ani, timp în care consilierul controlează modul în care persoana condamnată respectă măsurile de supraveghere și obligațiile impuse de instanța de judecată.
În cadrul Serviciului de Probațiune Constanța, 34 de consilieri de probațiune își desfășoară activitatea, alături de o echipă formată din absolvenți ai Facultăților de Drept, Asistență Socială, Sociologie, Psihologie și Pedagogie, care au în supraveghere, la momentul actual, peste 2.500 de persoane.
Cine poate scăpa de închisoare
De regulă, persoanele aflate sub supravegherea serviciului de probațiune sunt condamnate pentru comiterea unor infracțiuni precum: conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, conducerea unui vehicul fără permis, trafic de droguri de risc, loviri sau alte violențe, tâlhării, vătămare corporală din culpă, act sexual cu persoane minore etc. De asemenea, persoanele minore pot fi supravegheate în libertate, dacă instanța de judecată a dispus una din cele patru măsuri educative neprivative de libertate: stagiul de formare civică, supravegherea, consemnarea la sfârșit de săptămână, asistarea zilnică.
În cazul persoanelor majore, pentru a nu fi închise, instanța de judecată trebuie să dispună amânarea aplicării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, sau înlocuirea pedepsei amenzii cu muncă neremunerată în folosul comunității.
Beneficiile supravegherii în libertate
Potrivit reprezentanților Serviciului de Probațiune Constanța, pedepsele privative de libertate au o serie de efecte negative, precum influența distructivă a mediului de detenție asupra personalității individului, întreruperea legăturilor și relațiilor sale sociale pozitive, dar și formarea unei poziții de inferioritate după eliberarea din detenție.
„Serviciul de Probațiune Constanța ajută la valorificarea potențialului socioeconomic al persoanelor aflate în supraveghere, prin faptul că acestea își pot menține locul de muncă, își pot continua studiile, se întrețin singure, rămân alături de familiile lor și contribuie la bugetul de stat prin plata taxelor și impozitelor pe salarii", a declarat, pentru Cuget Liber, Andreea Chiriță, consilier de probațiune cu atribuții PR.
De asemenea, acest sistem aduce beneficii și în speță economică, prin eliminarea cheltuielilor specifice detenției.