Sfaturi de la polițiști despre pregătirea copilului pentru școală

256
Sfaturi de la polițiști despre pregătirea copilului pentru școală - foto69043-1347653837.jpg
Luni, 17 septembrie, unitățile de învățământ își vor deschide porțile. Pentru a-i ține pe copii cât mai departe de un comportament deviant sau de infracțiuni, Poliția Constanța vă recomandă: 

 Comunicați cu copilul dumneavoastră! Acesta trebuie înțeles, iar personalitatea lui respectată; 

 Fiți fermi cu copilul, dar nu agresivi! Violența nu rezolvă problemele ci, mai degrabă, le amplifică; 

 Verificați de câți bani de buzunar dispune copilul dumneavoastră și cum îi cheltuiește; 

 Dacă fiul sau fiica dumneavoastră vine acasă cu obiecte de valoare, verificați pro-veniența lor și nu acceptați răspunsuri fa-cile;

 Sfătuiți-vă copilul să nu accepte invita-ția de a se urca în mașina unei persoane necunoscute; 

 Educați copilul să nu primească daruri de la persoane necunoscute și nici să nu dea relații despre programul dumneavoas-tră de lucru; 

 Interesați-vă permanent de situația școlară a copilului dumneavoastră; 

 Încercați să-i cunoașteți și să vă apropiați de prietenii copiilor dumneavoastră și de familiile lor; 

 Asigurați în familie un climat afectiv, de bună înțelegere; 

 Distribuiți copiilor sarcini clare în desfășurarea vieții de familie, care să le dezvolte simțul responsabilității și al utilității, fără a exagera însă; 

 Atunci când observați o schimbare negativă în comportamentul copilului dumneavoastră, motivați-l pentru rezolvarea în comun a problemei cu care se confruntă; 

 Alegeți comunicarea: lipsa dialogului creează bariere greu de trecut în relația copil-părinți; 

 Când situația pare a scăpa de sub control, adresați-vă celor care vă pot fi de ajutor (profesori, poliție, organizații neguvernamentale, asociații de tineret), care vă pot sfătui și sprijini în rezolvarea problemelor;

 Luați toate măsurile de educare, creștere și supraveghere specifică fiecărei vârste în parte, cu scopul de a nu vă înregistra în categoria celor ce spun "copilul meu este în închisoare" sau "copilul meu este un infractor"!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 15 Septembrie 2012
Stire din Eveniment : Criză de chipiuri pe străzile din Constanța!
Sâmbătă, 01 Septembrie 2012
Stire din Eveniment : Polițiștii de la Autostrăzi vor libere
Pagina a fost generata in 0.7828 secunde